Fostul senator PSD, Toni Greblă, a devenit oficial judecător al Curţii Constituţionale după ce a depus, în această după-amiază, jurământul la Palatul Cotroceni. Mandatul său de numai şase ani, cât a mai rămas din cel al Iuliei Motoc după plecarea la CEDO, va începe oficial pe 18 decembrie şi se va încheia pe 15 iunie 2019.
„În primul rând felicitări pentru numire”, i-a transmis preşedintele Traian Băsescu fostului PSD-ist, căruia i-a programat jurământul a doua zi după votul din Senat, în condiţiile în care anunţase că, dacă postul va fi ocupat de Lucian Bolcaş, primul ales de PSD, nu îi va gira învestitura.
În cazul lui Greblă, Băsescu s-a arătat „convins” că intrarea sa la Curte „este un câştig”. „CCR s-a dovedit în ultimii ani a fi, până la urmă, un centru de echilibru al instituţiilor statului, un centru care a reglat echilibrele şi care a permis României să avanseze. Am convingerea că prezenţa dumneavoastră la Curtea Constituţională este un câştig. Vă felicit şi vă doresc mult succes!”, a spus preşedintele care, cel puţin după algoritmul politic, pierde în acest moment majoritatea de 5 judecători pe care i-a numit direct sau prin intermediul PDL laCCR.
După nici cinci minute, Băsescu a suspendat momentul festiv: „Mica ceremonie s-a încheiat”, a încheiat el, rămânănd la o discuţie neoficială cu judecătorii Curţii.
Din partea Guvernului, la ceremonie a participat doar ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, premierul şi miniştrii retrăgându-se după depunerea jurământului de către Gigel Ştirbu ca ministru al Culturii.
Fostul senator PSD, Toni Greblă, a devenit oficial judecător al Curţii Constituţionale după ce a depus, în această după-amiază, jurământul la Palatul Cotroceni. Mandatul său de numai şase ani, cât a mai rămas din cel al Iuliei Motoc după plecarea la CEDO, va începe oficial pe 18 decembrie şi se va încheia pe 15 iunie