În povestirile din volumul „Standard“, comicul de situaţie şi umorul sec alternează cu derizoriul şi absurdul, iar violenţa cu pornografia. Alex Tocilescu junior locuieşte în Germania, a scris deja trei cărţi şi cântă la chitară în trupa Aeroport.

Iată începutul povestirii „Cioburi de cavaler":

„Era o după-amiază minunată de vară, pe care o petreceam compunând marşuri la tobă. Primisem o comandă de la armata americană şi compusesem deja patru. Nici măcar americanii, oricât de invincibilă ar fi fost armata lor, nu ar fi trimis 100.000 de infanterişti la graniţa dintre Irak şi Iran, pătrunzând apoi în ţara lui Ahmadinejad pe jos, în ritmurile violente compuse de mine. Nu, astăzi războaiele se purtau altfel, nu mai erau ca pe vremuri, elementul lipsea cu desăvârşire acum. Dar asta nu era treaba mea, eu le compuneam marşuri, atâta tot.

Mai aveam de scris încă două când mi se rupse un băţ. Nu făcea nimic, mai aveam o cutie întreagă în pod, şi l-am strigat pe fi-miu să mi-o aducă. N-a răspuns, deci l-am mai strigat o dată. N-a răspuns nici de data asta, şi mi-am adus aminte că îl trimisesem cu maică-sa la pescuit. În mod ciudat, nu avuseseră chef să meargă, ar fi preferat să se ducă la piscină. Ana, adică nevastă-mea, adică maică-sa, protestase cu jumătate de gură, zicând că nu ştie să pescuiască, că nu mai fusese niciodată, că de ce nu veneam şi eu şi alte prostii.

«Pescuitul oţeleşte caracterul. Băiatul are nevoie de asta», am zis. «Dar nu mă interesează pescuitul», spusese nevastă-mea. «Dacă eşti cuminte şi te duci la pescuit, mă culc cu tine la noapte», am zis. Femeia ştia de ce sunt în stare în pat. «Hai, Alexandru, la pescuit» îi zise lui fi-su. Copilul bombăni ceva. L-am plesnit... În fine, femeia şi băiatul plecaseră la pescuit; le dădusem o listă cu ce peşti să prindă: doi somni, o ştiucă, un crap, un delfin, şapte păstrăvi. Pe o foaie de hâ