La români, în termeni populari, 1 mai reprezintă sărbătoarea de Armindeni.
Se serbează la această dată în amintirea prorocului Ieremia - în slava veche Eremin înseamnă "Ziua lui Eremia". ZIUA MUNCII. Folosită de americani, comunişti şi NAZIŞTI. Cum A FOST FURATĂ o SĂRBĂTOARE
Se spune că, dacă vrei să fii sănătos tot anul, trebuie ca în dimineaţa de Armindeni să te speli pe faţă şi pe mâini cu rouă şi să îţi petreci toată ziua în aer liber.
Pelin roşu
La sate se mai obişnuieşte ca, în această zi, gospodarii să bea pelin roşu, pentru a fi peste an sănătoşi ca fierul. În unele sate, băieţii pun pe ascuns la porţile fetelor copacei tineri numiţi "pomi de mai". Oamenii obişnuiau în trecut să pună de Armindeni la porţile caselor câte o frunză verde de salcie, stejar sau fag. Obiceiul îşi are originea într-o legendă potrivit căreia evreii care au vrut să îl prindă pe Iisus noaptea i-au însemnat casa cu o rămurică verde. Când soldaţii au venit să îl ia, au găsit la toate casele rămurele.
Se spune că, de Armindeni, "lucrurile se leagă", şi că ramura de la poartă trebuie pusă şi în cuptorul în care se coace pâinea din grâul cel nou.
Citește alte articole despre 1 MAI - ZIUA MUNCII: ZIUA MUNCII. 1MAI MUNCITORESC: Arşită şi marşuri kilometrice sub ochiul vigilent al partitului. Vezi defilările comuniste | VIDEOEXCLUSIV PRINT. Cum petrec politicienii de ZIUA MUNCII - 1 MaiÎnfiripată de ZIUA MUNCII - 1 MAI, pe Strada Veseliei din Ferentari. Povestea de DRAGOSTE a REGINEI Balului cu TOVARĂŞUL Nicolae CEAUSESCU | GALERIE FOTO ZIUA MUNCII. SONDAJ IRES. Românii cred că 1 Mai se aniversa mai frumos pe vremea comunismului
EXCLUSIV PRINT. SECRETELE românilor care mergeau la DEFILAREA de ZIUA MUNCII
EVZ.RO îți mai recomandă:
GALERIE FOTO: Nici nu ştii ce ajunge în mâncarea de la fast food. Ingrediente D