Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Migraţie către PDL: Fostul preşedinte al PC Târgu-Jiu a trecut la democrat-liberali

Publicat in Romania TV, joi 17 octombrie 2013 ·

Avocatul Nicolae Bobu, fost preşedinte al filialei municipale a Partidului Conservator (PC) Gorj, s-a înscris în organizaţia Partidului Democrat Liberal (PDL) Gorj, potrivit Agerpres. El a fost prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă. Preşedintele filialei municipale Târgu-Jiu a PDL, Eduard Berca, a declarat că a purtat discuţii cu Nicolae Bobu pentru ca acesta să se alăture organizaţiei în urmă cu mai mult timp.

'Domnul avocat Nicolae Bobu s-a alăturat echipei noastre, a fost validat aseară (miercuri seara n.red.) în şedinţa Biroului Permanent Judeţean (BPJ). Personal îl cunosc pe domnul Bobu de foarte mult timp. Am participat împreună la acţiuni sociale, am fost parte într-un proiect, o fundaţie care acum câţiva ani a adus pentru prima oară în Târgu-Jiu avioane uşoare. De foarte mult timp am avut discuţii de colaborare şi pe zona politică. Îl văd ca pe o achiziţie bună', a spus Eduard Berca.

La rândul său, noul membru democrat-liberal a declarat că va lua în calcul depunerea candidaturii pentru a obţine o funcţie în conducerea PDL Târgu-Jiu la alegerile interne care se vor desfăşura în perioada următoare. 'De câteva zile am făcut pasul spre dreapta, eu am fost de dreapta dintotdeauna. Am fost preşedintele PC Târgu-Jiu, am încercat să reconstruiesc şi să fac ceea ce trebuia la acest partid. Din păcate, discuţiile avute cu preşedintele şi cu parlamentarii care au venit la noi la conservatori, m-au făcut şi m-au îndemnat să plec de la putere, să trec la opoziţie, fapt mai rar întâlnit în ultima perioadă la politicienii din România. Am venit la PDL pentru a-i ajuta să reconstruiască acest partid. Am început anumite activităţi de două zile, am găsit un climat bun, cred că voi putea alături de BPJ să reconstruim şi să redevenim acel partid care a fost cândva', a spus Nicolae Bobu. VEZI SI: Tudor Barbu: Nu plec din PPDD

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum o ora
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°