Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT 2011: Câţi profesori acordă, oficial, meditaţii. PLUS: Care este cel mai mare venit obţinut din meditaţii, conform Fiscului

Publicat in Gandul, luni 4 iulie 2011 ·

În urma rezultatelor proaste la Bacalaureat, sesiunea 2011, mulţi elevi şi părinţi s-au plâns că au dat bani degeaba profesorilor pentru meditaţii. La nivel oficial însă, în România aproape că nu se fac meditaţii. Cel puţin aşa rezultă din datele Fiscului.

În 2008 şi 2009 afacerea meditaţiilor a fost de doar câte un milion de euro pe an, conform datelor ANAF obţinute la cererea gândul. Astfel, în 2008 s-a stabilit un impozit pe venit de 660.513 lei, respectiv 16% din total, în timp ce în 2009 s-au declarat venituri totale în urma prestării de servicii legate de "Alte forme de învăţământ" (Cod CAEN 8559) în valoare de circa 4,1 milioane de lei, respectiv aproape un milion de euro, cifră similară cu cea din 2008.

ANAF a precizat că "datele prezentate se referă la toţi contribuabilii persoane fizice care desfăşoară servicii de meditaţii, neputându-se identifica profesorii care desfăşoară astfel de activităţi".

În 2010, "piaţa" meditaţiilor a fost de 230 de milioane de euro, conform unui studiu Daedalus de anul trecut, ceea ce înseamnă că la Fisc se declară mai puţin de 0,004% din aceste venituri obţinute de către profesori.

Citeşte aici ultimele ştiri despre scandalul de la Bacalaureat 2011

Conform calculelor gândul, dacă în România ar face meditaţii doar profesorii de liceu, atunci doar 2,11% dintre aceştia au trecut în declaraţiile de venit că au obţinut bani din această activitate, respectiv 1.443 de persoane fizice în 2009, dintr-un total de peste 68.000 de profesori de liceu care au activat în anul şcolar 2009-2010 conform Raportului asupra Sistemului Naţional de Învăţământ, ediţia 2010, editat de către Ministerul Educaţiei.

Din cifrele de mai sus rezultă că, în medie, venitul mediu net al unei persoane care a declarat că a obţinut venituri din meditaţii a fost de 57 de euro pe lună, respectiv de aproape 240 de lei, cât a cincea p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 27 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 44 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 25 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 49 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 7 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°