Recunosc: ori de cîte ori mă aflu, cu treburi, într-un anumit birou (astăzi al revistei Historia) aflat în corpul B, la etajul 3 al Casei Presei Libere, amintirile mă năpădesc.
Recunosc: ori de cîte ori mă aflu, cu treburi, într-un anumit birou (astăzi al revistei Historia) aflat în corpul B, la etajul 3 al Casei Presei Libere, amintirile mă năpădesc.
Nu e uşor să revezi, chiar şi după 18 ani, imagini din alţi 18 ani, ani care, în felul lor, ţi-au marcat tinereţile, cu bunele şi cu relele lor. În acest birou modest şi cam îngrămădit ne-am oploşit noi, cei care alcătuiam secţiile propagandă şi sport ale cotidianului Scînteia tineretului: Adrian, Traian, Vasile, Horică, Laurenţiu, Cornel şi, cu voia dumneavostră, ultimul pe listă… subsemnatul. Adică cei care am fost efectivul secţiei “capul şi picioarele” după cum ne-a botezat unul dinte cei mai dragi oaspeţi ai noştri, nenea Fănuş Neagu.
GEOGRAFIE. Harta biroului e lesne de reconstituit: la fereastră, în partea dreaptă, era biroul lui Traian, zis şamanul, din cauza firii sale cam secretoase. Lîngă el, tot pe partea dreaptă, era Horică, apoi, spre uşă, Cornel şi peste drum, tot pe partea stîngă, stătea Laurenţiu, zis şi Lolo. Lîngă Lolo – eu. Lîngă mine, Vasile Căbulea, temutul cronicar sportiv pe care, din cauza dioptriilor numeroase, tot nenea Fănuş l-a poreclit clarvăzătorul Căbulea. Trecut de o vreme în lumea umbrelor, VasileCăbulea merită, cred, o evocare de suflet.
Vasile era unul dintre cei care gustau şotiile clocite în birou. De data asta însă, îngrijorarea de pe chipul lui Vasile, alintat şi “Moţo-baby”, nu era doar o părelnicie, era o dramă existenţială! Curînd am aflat pricinile. Urma să-i vină în vizită mama soacră, femeie cu gospodărie bine aşezată şi chivernisită de undeva, de prin părţile Brăilei, dacă nu mă înşel, iar coşurile cu bunătăţi cu care se înfăţi
