Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul care a înjunghiat mortal un elev de 15 ani în urma unui conflict spontan a fost reţinut şi riscă până la 25 de ani de închisoare

Publicat in Gandul, marți 19 februarie 2013 ·

Tânărul de 18 ani acuzat că a înjunghiat în gât un elev de 15 ani care a murit la spital, cu care avusese un conflict spontan, a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor calificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, audierile suspectului Iulian Vlad, în vârstă de 18 ani, s-au încheiat, iar procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa a dispus reţinerea acestuia, urmând ca, în cursul zilei de marţi, acesta să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Dâmboviţa cu propunerea de arestare preventivă.

Dacă va fi găsit vinovat de omor calificat, suspectul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 15 şi 25 de ani.

Luni seară, anchetatorii au găsit cuţitul cu care Iulian Vlad, tânărul de 18 ani este acuzat că l-a înjunghiat în gât pe elevul de 15 ani de la un liceu din Târgovişte, arma albă fiind descoperită la locuinţa suspectului, din localitatea Răzvad, şi nu la locul indicat iniţial de către acesta procurorului de caz şi poliţiştilor, şi anume o zonă de pe un pod peste râul Ialomiţa.

Ulterior, suspectul a recunoscut că a ascuns cuţitul la domiciliul său din localitatea dâmboviţeană Răzvad, comună învecinată cu municipiul Târgovişte, iar anchetatorii s-au deplasat la locuinţa acestuia, unde au găsit şi ridicat arma albă cu care a fost înjunghiat mortal elevul Alexandrul Andrei Ş, în vârstă de 15 ani.

Iulian Vlad, suspectat că l-a înjunghiat în gât pe Alexandru Andrei Ş, elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgovişte, a fost audiat mai multe ore de către procurorul de caz la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, după ce fusese audiat la Poliţia Municipală Târgovişte, fiind acuzat de omor calificat, infracţiune pedepsită cu închisoarea între 15 şi 25 de ani.

Tânărul şi-a r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 45 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 47 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°