Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terapia prin poezie

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 25 noiembrie 2006 ·

Tânărul scriitor Dan Mircea Cipariu (foto stânga), cunoscut publicului mai mult în calitatea sa de redactor şi realizator de emisiuni radio-tv, a venit ieri la Braşov, în Librăria „Şt.O. Iosif”, pentru a-şi lansa cea mai nouă carte a sa de poezii, intitulată „Tsunami”. „Volumul de faţă îl dezvăluie pe Dan Mircea Cipariu ca pe un poet cu o notă diferită de cel de până acum, în care gesticulaţia poeziei sale s-a redus şi în care se simte o preocupare pentru mistică şi credinţă, deosebită de cea a congenerilor săi”, îl caracteriza Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere braşovene. Din poezia actualului volum al lui Dan Mircea Cipariu transpare dorinţa de explorare de sine a autorului şi vorbeşte în mod sceptic despre existenţă şi limitele ei. „Am scris o carte care, în primul rând, este binefăcătoare ficatului meu estetic din ce în ce mai bombardat de alcooluri şi de tabloidizarea vieţii, a aspectelor intime şi spirituale. Fac întâi terapie cu mine, dacă şi cititorul va simţi că ar putea să facă tratament şi cu viaţa lui, cu atât mai bine. Pe mine m-a interesat să fac cu acest volum şi un act de literatură, dar şi de comunicare şi să vorbesc despre toate lucrurile grave pe care le trăim, de la dictatura obiectelor şi a noilor tehnologii până la dictatura cotei de audienţă. Pe mine mă interesează ca, totuşi, din când în când, să facem un adevărat tratament de cuminecare, de purificare. Asta şi-a dorit să fie «Tsunami», să vorbească despre valul cotropitor din fiinţă”, afirma ieri, la Braşov, Dan Mircea Cipariu.

La finalul lansării, a avut loc şi un „turnir” poetic, Dan Mircea Cipariu şi Ioana Crăciunescu, prezentă şi ea la Braşov, „duelându-se”, alternativ, cu versurile scrise de ei. Tânărul scriitor Dan Mircea Cipariu (foto stânga), cunoscut publicului mai mult în calitatea sa de redactor şi realizator de emisiuni radio-tv, a venit ieri la Braşov, în Librăria

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 25 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°