Angajaţii vrânceni ai Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au întors acasă de la Campionatul de Atletism şi Cros al MAI, ce a avut loc la Constanţa, cu patru medalii: trei de aur şi una de argint. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a fost reprezentat de agentul Violeta Făcăeru (FOTO), care s-a bătut pentru un loc pe podium la proba de săritură în lungime la groapa cu nisip, agentul Lenuţa Şelaru, care a participat la proba de 800 metri plat şi la secţiunea cros, şi comisarul şef Tomiţă Lazăr, şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care a participat la proba de aruncare a greutăţii.
Violeta Făcăeru a obţinut medalia de aur la săritura în lungime la groapa cu nisip, iar colega sa, Lenuţa Şelaru, a fost foarte aproape de a ocupa un loc pe podium, ea clasându-se la locul IV la proba de 800 metri şi pe locul V la Cros. În ceea ce-l priveşte pe comisarul şef Tomiţă Lazăr, care în ultimii 27 de ani nu a ratat niciodată podiumul, având în palmares 27 de medalii, acesta s-a clasat pe locul IV la proba de aruncare a greutăţii. Tomiţă Lazăr ne-a declarat că anul viitor se va ambiţiona şi mai mult, nu că anul acesta nu ar fi avut ambiţia necesară, şi va ocupa sigur un loc pe podium.
Şi reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea au cu ce se mândri. Plutonierul adjutant Petrea Hristea s-a întors de la Constanţa cu două medalii de aur. El a participat la proba de 1.500 metri pistă şi la 4.000 metri cros şi la ambele a obţinut locul I, respectiv medaliile de aur. În urmă cu o săptămână, el a mai participat la Campionatul Balcanic de Cros al Poliţiştilor, de la Varna, Bulgaria, unde a obţinut medalia de argint pe echipe.
La competiţia de la Constanţa a parti-cipat şi maiorul Vasile Isticioaia, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. Acesta s-a luptat pentru un loc pe podium cu şeful mascaţ