Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul SUA: Întâlnirea Băsescu - Obama a fost planificată de mult, importantă este extinderea parteneriatului strategic

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 septembrie 2011 ·

La două zile după întâlnirea de la Washington dintre preşedinţii Traian Băsescu şi Barack Obama, Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti (65 de ani), a dat detalii asupra organizării şi conţinutului ei: a fost pregătită de multă vreme şi în cadrul ei s-a discutat din nou despre posibilitatea cumpărării de către România de avioane americane F16, de data aceasta noi.

Diplomatul american, cândva lobbyst pe lângă Congresul SUA şi apropiat al vice­preşedintelui Joe Biden - care în 2009 a vizitat Bucureştiul - a ţinut să risipească îndoiala: vizita nu a fost organizată în pripă, iar întâlnirea dintre cei doi preşedinţi, între care a existat "o chimie foarte bună", a fost mereu pe agendă.

De altminteri, ambasadorul a vorbit încă din 2009 despre o astfel de vizită, iar ieri a susţinut că încă de acum doi ani vicepreşedintele Joe Biden şi-a exprimat faţă de preşedintele român dorinţa ca ea să aibă loc.

Cum s-a petrecut ea?

"Vizita a fost obositoare, dar şi dătă­toare de energie Chimia dintre cei doi preşedinţi a fost foarte bună", a spus ambasadorul citat de Mediafax.

Gitens­tein, care l-a însoţit pe preşedinte la Washingto, a susţinut că cei doi şefi de stat au purtat o discuţie detaliată, inclusiv în Biroul Oval.

"Nu a fost o vizită planificată în grabă, a fost pregătită de mult timp."

Acestea sunt detalii neimportante, crede ambasadorul, important este ce s-a convenit - semnarea documentelor privind scutul american antirachetă în România, importanţa gestului pentru securitatea ţării şi extinderea parteneriatului strategic între România şi SUA de la dimensiunea militară la cea economică şi de afaceri. "Hai să ne concentrăm pe ceea ce a ieşit din această vizită, pentru că aceasta contează pentru mame, pentru familii, pentru copii, restul e o distragere a atenţiei."

Întâlnirea Băsescu - Obama a fost sub semnul in

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 20 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 41 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 44 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 20 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 23 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 54 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum 30 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°