Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii nu se vor evapora din Franţa

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 august 2010 ·

În timp ce autorităţile franceze se pregătesc să dea explicaţii, azi şi mâine, la Geneva, în faţa Comitetului ONU însărcinat cu lupta împotriva discriminării, în Hexagon situaţia romilor nu pare să se îndrepte în vreo direcţie clară.

Două tabere de romi au fost evacuate, ieri-dimineaţă, la Montpellier, a anunţat Midi Libre. Prima dintre ele era situată în cartierul Plan des Quatre-Seigneurs, unde romii ocupaseră de mai multe luni o clădire care aparţine universităţii din Montpellier, iar cea de-a doua era situată la Garosud, în vecinătatea unei uzine.

La Saint-Etienne, oraşul în care, vineri, s-a făcut prima evacuare a unei tabere de romi de după măsurile de securitate anunţate de preşedintele francez, romii încă rătăcesc pe străzi şi dorm pe unde apucă.

Potrivit Le Progres, o bună parte dintre cei aproximativ 130 de romi evacuaţi au dormit duminică şi luni noapte în piaţa din faţa primăriei, "la câţiva metri de municipalitatea care nu vrea să audă de ei". Ceilalţi romi evacuaţi s-au risipit prin oraş, care prin vreun parc, care prin vreo clădire dezafectată.

"Statul crede că aceste evacuări vor rezolva totul, însă nu e aşa. Romii nu se vor evapora de azi pe mâine", a declarat, pentru Le Progres, Marie-Pierre Manevy, reprezentantul unei asociaţii care îi sprijină pe romi.

Într-un interviu pe tema romilor, acordat pentru La Voix du Nord, Gérard Caudron, fost europarlamentar francez şi actual primar la Villeneuve-d'Ascq, a declarat că face reclamaţii de fiecare dată când forţele de ordine îi evacuează pe romii din localitatea sa. "Nu se poate ca oamenii să fie vânaţi precum câinii. Dar nici nu se poate să te instalezi unde vrei şi să faci ce ai chef", a spus Caudron.

Primarul francez consideră că România a profitat de dreptul la liberă circulaţie pentru a se debarasa de populaţia pe care nu şi-o dorea şi că ţara noastră

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 9 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°