Contesa
Era o căţea lungă, înaltă şi neagră neagră
luci de albeau nopţile în juru-i,
curtea unde sălăşluia, locul pe unde trecea,
chiar şi umbra ei era mai albă decât ea.
Când eu o mângâiam pe blană
îmi albea mâna ca parafina.
În ciuda părului atât de păcurelnic
Contesa era blândă, avea ochii de smaragd
dinţii de ivoriu şi limba de purpură regală.
Lătra elegant, se legăna din şolduri
toţi câinii se încăierau adulmecând-o.
Mai târziu, când eu eram prin clasa a şasea,
am citit o carte în care era vorba
despre o contesă grozav de frumoasă.
Avea pielea albă şi sticlea şi aburea,
purta un colan negru încrustat cu păianjen de aur,
fuma ţigări lungi de Smyrna, bea vin de Tokaji,
mânca rodii de cipreşi.
Atunci l-am întrebat pe taică-meu de ce
a dat numele Contesa la o căţea, şi el a spus:
Când eram prin clasa a şasea
am citit o carte în care era vorba
despre o contesă grozav de frumoasă.
Avea pielea albă şi sticlea şi aburea,
purta un colan negru încrustat cu păianjen de aur,
fuma ţigări lungi de Smyrna, bea vin de Tokaji,
mânca rodii de cipreşi.
Zece bărbaţi au murit în duel pentru ea.
De netăcere
Tot mai rar trece Dunărea prin oraş
tot mai des vorbesc pe stradă
tot mai puţină lume aude.
Vorbesc, poate că şi ţip, poate că urlu
poate am înghiţit un lup
şi niciun câine nu mă vede
şi nici eu nu mă mai aud.
Mă-ntorc acasă tot vorbăind,
mi se lungesc mâinile, picioarele
şi toate ale urechilor întortocheri
aşteptând să vină miezul nopţii
când mă aud pe-acoperiş ca mâţele
pe mine însă însămi.
Şi trebuie să fiu trează şi în somn
să nu cumva tăcerea cea de aur
să vină şi să îmi