Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Monica Anghel «lucrează» la al doilea copil

Publicat in Click, duminică 3 noiembrie 2013 ·

A rămas însărcinată printr-o minune, iar acum îşi doreşte ca acest lucru să se repete. Monica Anghel a fost binecuvânatată cu un băiat superb, Aviv, pe care l-a născut la 39 de ani şi speră ca în curând să poată aduce încă un copil pe lume.

Fie că îşi pun carierele pe primul loc sau întâmpină probleme medicale, tot mai multe vedete devin mame la vârste târzii, iar pentru asta trebuie să facă eforturi considerabile. Monica Anghel (42 de ani), una dintre cele mai apreciate voci din România, a rămas însărcinată la 38 şi acum îşi doreşte un frăţior pentru băieţelul ei.

„Îmi mai doresc un copil, nu contează dacă e băiat sau fată, sănătos să fie! A lucra la un copil e cea mai simplă parte, mai trebuie însă şi Doamne-Domane să vrea. Şi în cazul lui Aviv aşa s-a întâmplat. Până să rămân însărcinată nu am luat niciodată pastile şi chiar nu mă mai gândeam că la 39 de ani voi avea un copil", spune Monica Anghel. Concertele, emisiunile de radio şi tv au fost şi ele o barieră reală, dar sportul a reuşit să o relaxeze. „Am făcut arte marţiale şi după un an de Aikido am rămas însărcinată. Îmi luasem gândul, iar acum îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru Aviv. Probabil sportul m-a relaxat", a mărturisit ea, pentru Click!

Aviv este preocuparea primordială a Monicăi. La vârsta de 3 ani, micuţul are multe pasiuni şi vrea să se dezvolte armonios, aşa că mama sa l-a înscris la cursuri de înot şi de echitaţie.

„O dată pe săptămână mergem la Acvatic Bebe Club şi la Clubul de Echitaţie Bucureşti. Aviv se antrenează cu un cal alb de talie mijlocie şi îl hrăneşte din când în când. Nelu Sechelariu îi este profesor. Tata, înainte să o cunoască pe mama, a fost cascador şi făcea cascadorii doar pe cai şi ne spunea mereu să avem grijă, pentru că sunt animale greu de strunit", a spus Monica Anghel.

Ea mai are un motiv de laudă. Fiul ei vorbeşte şi limba engl

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a demis pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat a Ucrainei

Mediafax acum 23 minute
Printre principalele sarcini ale UDO se numără asigurarea securităţii preşedintelui Ucrainei şi a oficialilor de rang înalt ai statului, precum şi protecţia clădirilor administrative şi a obiectelor autorităţilor de stat din Ucraina, informează Kyiv

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 13 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 23 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 19 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 26 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°