Prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale a UNPR Braşov, Dan Chivu (foto), a declarat, ieri, că progresiştii braşoveni, ca şi cei din restul ţării, vor candida pe liste proprii la alegerile locale, atât la consiliile locale, cât şi la Consiliul Judeţean. „Vom avea liste proprii în 48 de localităţi din judeţul Braşov, acolo unde avem organizaţii create”, a declarat sursa citată. El l-a citat pe preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, care anunţase cu o zi înainte că progresiştii rămân un partid de centru – stânga, precum şi că formaţiunea politică nu va încheia nici un acord politic care să ducă la pierderea identităţii sale. „Oricum, în alegerile locale vom candida singuri. După alegeri e posibil să facem alianţe”, a mai spus Chivu.
Ovidiu Fodor, liderul organizaţiei municipale, a declarat că este inadmisibil ca data alegerilor locale să nu fie cunoscută cu trei luni înaintea primului tur de scrutin. „Deocamdată se discută despre 3 sau 10 iunie, dar încă nu este nimic clar”, a precizat acesta.
UNPR şi-a stabilit la finele anului trecut candidaţii pentru funcţia de primar al municipiului Braşov, în persoana liderului judeţean Radu Bădiţă, şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, în persoana vicepreşedintelui Constantin Arişanu. Prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale a UNPR Braşov, Dan Chivu (foto), a declarat, ieri, că progresiştii braşoveni, ca şi cei din restul ţării, vor candida pe liste proprii la alegerile locale, atât la consiliile locale, cât şi la Consiliul Judeţean. „Vom avea liste proprii în 48 de localităţi din judeţul Braşov, acolo unde avem organizaţii create”, a declarat sursa citată. El l-a citat pe preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, care anunţase cu o zi înainte că progresiştii rămân un partid de centru – stânga, precum şi că formaţiunea politică nu va încheia nici un acord politic care să ducă la pierderea iden