Sfarsit de iunie. Au mai ramas sase luni si doua zile pana in clipa in care, potrivit calendarului stabilit, Romania ar urma sa devina de drept tara membra a Uniunii Europene.
Ne gasim la inceputul unui semestru lung, foarte lung. Va sti societatea noastra ce sa faca si cum sa actioneze, in aceste sase luni, pentru ca Romania sa nu rateze integrarea europeana la 1 ianuarie 2007? Raspunsul il va da timpul.
Tara noastra se afla in fata unei provocari uriase. Nu mai e timp pentru nimic altceva. Mai ales, nu mai e timp pentru marunte si meschine frecusuri ce nu fac decat sa umbreasca aceste momente de confruntare decisiva cu istoria.
Vreme de sase luni, Romania nu poate sa aiba decat un singur orizont: integrarea europeana. Angajand cu Uniunea Europeana, zi de zi, un dialog deschis si dominat de sinceritate.
E cert ca nu avem cum sa facem, intr-un singur semestru, ce n-am reusit sa facem in atatia ani de tranzitie. Dar important este sa dovedim, in acest semestru, ca stim ce avem de facut si ca incepem sa facem. Fara amanari.
Sa le spunem celor de la Bruxelles, fara codeli si fara ocolisuri: "Priviti, noi ne-am ales un drum, mergem impreuna cu voi si fortam timpul sa lucreze pentru integrarea europeana". Straduindu-ne, intai si intai, sa scapam de povara unei boli de care nu ne-am vindecat in totalitate: colectivismul.
Timp de o jumatate de secol, colectivismul ne-a indus iluzia satisfacerii cerintelor minimale ... prin absorbirea proprietatii individuale in proprietatea de stat si prin expansiune industriala. A murit insa din cauza unei organizari economice perimate. A murit, dar stafia lui inca nu ne da pace.
Colectivismul ne-a dat iluzia egalitarismului. Iluzie ce mai face victime. Motiv pentru care ne obisnuim greu cu economia de piata. Si nici nu avem - inca! - viteza de reactie. Din aceasta cauza, cursa noastra are o e
