Mi se deschide uşa din spate şi ajung, depus ca de mâna unui chelner stilat, pe o banchetă din piele.
Geamurile sunt fumurii. Aerul condiţionat pornit. Mă simt ca in interiorul unei boabe uriaşe de strugure negru.
Ochii mi se obişnuiesc iute cu lumina scăzută şi il descopăr la un metru şi jumătate distanţă de mine, pe aceeaşi banchetă din spate, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, sub infăţişarea unui bărbat mititel, cu pielea feţei lăsată, cu pielea gâtului atârnând. Imbrăcat intr-un costum gri, de vară, uşor. Având vârfurile pantofilor negri strălucitoare. Şi purtând pe cap nu o pălărie sub ale cărei boruri faţa să-i rămână ascunsă, aşa cum prezisese Madian, ci o şapcă muncitorească, tot gri, potrivită pentru vizitele de lucru.
Şeful Statului şade cu mâinile in poală, aşa cum şade un ţăran bătrân pe banca din faţa portiţei şi se uită calm, adâncit in gânduri, nu la mine, ci la ambasada arabă, la circa de Miliţie, la casa Dinu Lipatti, la clădirile care se inşiră pe partea opusă a bulevardului Ana Ipătescu.
- Eşti comunist? mă intreabă după un minut tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tot fără a-şi intoarce privirile către mine.
- Nu...
- Eşti utecist?
- Ba da... Adică nu ştiu. Nu ştiu precis până la ce vârstă poţi să rămâi utecist.
- Cred că-s mai repede eu utecist decât el, se aude o voce voioasă şi amabilă de pe bancheta din faţă. Dar câţi ani ai?
- 27 de ani, zic.
- Păi, cum să mai fii?! Ai scăpat de mult... Auzi, Nicky, că nu mai e utecist.
- Eu sunt un bărbat in vârstă. Tu eşti un om tânăr, imi spune tot după o lungă tăcere şi tot fără să se uite la mine Secretarul General al Partidului.
- ...
- Eu am o groază de putere. Tu n-ai putere deloc.
- ...
- Şi, totuşi, eu nu mi-am folosit niciodată puterea impotriva ta. Dimpotrivă, in câteva rânduri, te-am ajutat, da, te-am ajutat, fără să te las s-