Gheorghe Paşca, una dintre cele mai emblematice figuri ale rezistenţei armate anticomuniste din Maramureş, zace, uitat la marginea unui cimitir din Năsăud. Eroul n-a avut niciodată parte de o slujbă religioasă, iar pe crucea veche şi scorojită nicio menţiune nu aminteşte de lupta sa. Urmează încă o poveste despre cum ne umilim eroii.
Un ţârâit scurt şi un oftat prelung au deschis o nouă pagină de istorie prezentă în care ne umilim, încă o dată, trecutul şi valorile: “Alo, sunt preotul Vasile Rus. Şi familia mea a avut de suferit din cauza comunismului. Am găsit crucea lui Gheorghe Paşca, eroul anticomunist din Săliştea de Sus, e într-o stare deplorabilă. Ştiu că dumneavoastră, maramureşenii aveţi patriotism local şi…”. În timp ce preotul Vasile Rus încerca să ne convingă să sprijinim onorarea postmortem şi înhumarea creştinească a lui Paşca, mi-am amintit de povestea luptătorului. Una demnă de scenariul unui film.
Gheorghe Paşca este una dintre cele mai importante figuri ale luptei anticomuniste armate din Maramureş şi unul dintre partizanii care a rezistat cel mai mult în munţi. Vânător excelent, invitat de un grof ungur la vânătoare, Paşca devine spaima Securităţii. Iar după moartea fratelui său îşi foloseşte abilităţile de ţintaş pentru doborârea duşmanilor. Deşi în permanenţă vânat, Paşca trăieşte în codri şi o poveste romantică. Ioana Vlad, “momeala” trimisă de securişti pentru a-l prinde îi devine soţie. Primul copil, o fetiţă, se naşte chiar în grota în care era ascuns. În urma unei prime trădări, Ioana Vlad, însărcinată şi cu un copil, este capturată. În iarna anului 1956, după 10 ani de pribegie, Paşca este din nou descoperit de Securitate, în urma trădării unui tânăr pe care îl luase sub aripa lui.
Neputând scăpa, haiducul din Săliştea de Sus preferă moartea în locul îngenuncherii.
Obligat să rărească vi
