Americanii îi zic “street food”. Pe româneşte s-ar traduce “mâncare la colţul străzii”. E gustarea servită musai în locuri aglomerate, numai bună pentru elevi, studenţi sau turişti.

1 /.

Se vinde în staţii de metrou, de autobuz, lângă şcoli, pe plajă ori în parcuri. Este la îndemână, ieftină şi gustoasă. Avem “fish and chips” la englezi, “hot-dog” new-yorkez, cârnăciori în Germania ori “tortilla” în Mexic. Până şi italienii şi-au mutat pastele în stradă.

N-are nicio legătură cu “fast-food-ul”. Celebrii hamburgeri sunt cam la fel în toate lanţurile de restaurante răspândite în lumea întreagă. Iar când vine vorba de “street food” mâncarea trebuie să vorbească şi despre bucătăria locului.

La noi gogoşile, merdenelele sau covrigii le vorbesc străinilor, la prima mână, despre cultura noastră culinară. Însă oferta mioritică nu-i prea sănătoasă şi nici nu ne face tot timpul o reclamă bună. "Nu prea avem cu ce să ieşim", susţin specialiştii în nutriţie. Ce ar trebui să le vândă România turiştilor?

Sub umbrelă, în pieţe, la tonetă, în rulote

Din Asia pâna-n America de Sud, nu e nimic mai firesc decât să întâlneşti un restaurant improvizat la colţul străzii. Avem “fish and chips” la englezi, “hot-dog” new-yorkez, cârnăciori în Germania ori “tortilla” în Mexic. Până şi italienii şi-au mutat pastele în stradă. Se vând la tonetă. Sunt gata în 5 minute, servite în cutiuţe de carton cu diverse sosuri.

Iar francezii renumiţi pentru arta culinară servesc până şi caviar la tonete. Unde mai pui că există şi un festival de street-food. S-a ţinut vara trecută la San Francisco. E drept că dincolo de ocean, americanii şi-au adjudecat tot soiul de specialităţi asiatice ori europene. Dar până la urmă aşa au făcut şi alţii cu hot-dog-ul lor. Chiar şi noi.

Asia e campioană la street food ş