Eu unul nu mai înţeleg nimic. Ce se întâmplă cu ţara asta? Mai e guvernată? De cine? Cum? Ce perspective mai are după tot dezastrul ăsta?
De când a început anul e o fierbere teribilă îm jurul bugetului. Cei de la Putere spun că ăştia sunt banii şi cu ei trebuie să ne descurcăm. Cei din Opoziţie strigă ca din gură de şarpe: nu faceţi nimic! Nu daţi banii unde trebuie! Vă plătiţi obligaţiile electorale!
Dacă n-ar fi tragic, ar fi de-a dreptul comic. Pentru că bătălia se dă pe nimic. Pe ficţiuni. Pe estimări. Singurul lucru concret este datoria de peste 70 de miliarde de euro, care creşte ca Făt Frumos din poveste: într-o zi cât alţii în zece! Nimicul din „haznaua” publică este împărţit, calculat, tăiat, reîmpărţit, sub presiunea termenului dat de FMI. Dacă nu-l dăm gata săptămâna asta, ne lingem pe bot de tranşa a treia, din care speram să plătim pensiile şi lefurile bugetarilor. Dacă nu-i luăm pe ăştia, trebuie să ne împrumutăm – noi, statul, de pe piaţa liberă bancară, în condiţii împovărătoare. Nimeni nu-ţi dă bani ieftini când simte că-ţi frige buza. Că nu mai ai încotro. Noua preocupare a Guvernului e să ajungă la o înţelegere în povestea împărţirii banilor, pe principiul ”fiecăruia, mai puţin decât cere”. Cu excepţia celor care primesc mai mult. Toată fantezia şi priceperea parlamentarilor se iroseşte în a inventa noi surse de venit la stat, care să acopere sporurile cerute. De la ţigări şi benzină nu se mai poate scoate nimic deocamdată. O mină de aur se dovedesc a fi fast-food-urile (şi n-aveţi idee câte intră aici) şi drepturile de autor, de unde s-ar putea scoate bani frumoşi. Cu taxele pe averile mari e mai greu, abia s-au desfiinţat accizele pe produsele de lux (haine de blană, parfumuri, yachturi) şi, oricum, avem impozitarea-minune de 16 la sută. Păi ce, e de colo să-i iei lui Patriciu 16 la sută din ce are? Sau lui Vântu? Sau lu
