Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niciun bistriţean nu a obţinut nota maximă la Bac

Publicat in Adevarul, luni 6 iulie 2009 ·

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” rămâne în continuare lider în ceea ce priveşte notele.Peste 70% din elevii bistriţeni au luat note de trecere în prima sesiune a Bac-ului din acest an.

Absolvenţii claselor a XII-a au aflat ieri cât de bine s-au descurcat la bacalaureat. Rezultatele din acest an sunt mai bune decât anul trecut, când procentul de promovabilitate a fost mai scăzut cu patru procente. Cu toate că 74, 89% dintre cei care s-au înscris în această sesiune au reuşit să obţină note de trecere, niciun elev bistriţean nu a obţinut nota 10.

„Liviu Rebreanu”, primul în top

În clasamentul mediilor de peste 9.00 din judeţ Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” se află pe primul loc. Aici, din cei 195 de elevi care au luat startul la Bac, 150 au obţinut note peste 9.00.

Pe locul al doilea se află Colegiul „Andrei Mureşanu”, unde din 238 de absolvenţi care au susţinut examenul de bacalaureat, 120 au promovat cu note peste 9.00. Pe locul trei în acest clasament neoficial figurează Colegiul Tehnic „Infoel” cu 51 de elevi din totalul de 263 înscrişi care au obţinut note cuprinse între 9.00 şi 10.

La şase sutimi de nota maximă

O elevă de la „Liviu Rebreanu” a fost foarte aproape de a obţine nota maximă la Bacalaureat. Media finală a Iohanei Hosz a fost 9,94. Aceasta a trecut trei probe ale examenului cu nota 10.

Alţi şase elevi de la acelaşi liceu au reuşit să ocupe primele locuri în topul notelor cele mai bune din judeţ. Vicepreşedintele comisiei judeţene de Bacalaureat, Gavril Câmpan, a precizat. „Cele mai mari note au fost obţinute de zece elevi de la Colegiul «Liviu Rebreanu». Mediile acestora s-au situat între 9,90 şi 9,94. Iar per total, rezultatele obţinute la nivel de judeţ sunt mulţumitoare, mai ales că procentul de promovabilitate a crescut faţă de anul trecut”, a spus Câmpan.

Ghinion sau pregătire insuficientă

N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°