Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STIL DE VIAŢĂ: De ce păstrăm obiectele inutile

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 iunie 2009 · ·

Ne împiedicăm toată ziua de ele, dar nu ne îndurăm să le aruncăm. Unele au valoare sentimentală, altele, fără niciun fel de utilitate, zac într-o aşteptare continuă.

Stau îngrămădite în debarale, cămări, balcoane, dulapuri, aşteptând să fie repuse în folosinţă, sau, pur şi simplu, să ia drumul containerului de gunoi.

De unele dintre obiectele inutile ne leagă amintiri: macrameurile bunicii, scrisorile de dragoste din şcoala generală, trandafiri presaţi de la foştii prieteni sau colecţiile de timbre pentru care ne-am agitat atât în copilărie. Restul, însă, nu ne mai inspiră nimic, dar nici nu se lasă aruncate: haine, piese de mobilier care sunt gata să se prăbuşească, bibelourile cu pescari ori balerine, reviste vechi, radiouri stricate din vremurile de glorie ale Europei Libere, cărţi cumpărate la kilogram în comunism.

Metodele cele mai eficiente de a scăpa de ele sunt reciclarea, vânzarea lor unor colecţionari sau donarea către fundaţii sau familii nevoiaşe.

Scaune pericol public

„Oamenii au tendinţa ca atunci când li se strică ceva să-l păstreze, chiar dacă nu mai au ce să facă cu el, ba chiar îi încurcă şi încarcă foarte mult spaţiul din casă. Cel mai greu se despart de lucruri cei trecuţi de 50 de ani. Au, de exemplu, scaune de acum 20-30 de ani pe care dacă te aşezi eşti într-un mare pericol. Dar sunt scaune dintr-un material bun şi dacă-l aruncă ce face? Cumpără unul nou ca să-l arunce mâine?”, comentează designerul în amenajări interioare Alina Moşu.

Bibelourile şi macrameurile erau în mare vogă în trecut, însă mai au încă adepţi. „Până acum zece ani se găseau în orice casă. Bibelourile se ţineau în vitrină, pe mobilă sau pe jos, iar de pe televizor nu lipseau niciodată cele în formă de peşte, din sticlă. Macrameurile erau cu atât mai apreciate cu cât erau mai mari şi cu modele mai î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 15 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Judecătorul îl amendează din nou pe Trump în procesul penal şi îl avertizează că va face închisoare

Mediafax acum 12 ore
Judecătorul Juan Merchan a declarat că cele nouă amenzi de 1.000 de dolari pe care le-a impus până acum nu par să îl descurajeze pe Trump să încalce ordinul de interdicţie, care îi interzice să facă comentarii publice despre juraţi, martori şi famil

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°