Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii spun că investitorii îşi marchează profitul, dar nu văd corecţii majore

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 decembrie 2013 ·

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,2%, într-o piaţă liniştită, unde acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu peste 2%, iar operaţiunile cu titluri FP, OMV Petrom (SNP), BRD (BRD), Banca Transilvania (TLV) şi Transgaz (TGN) au asigurat peste 90% din lichiditate.

Mai mult de 90% din lichiditatea de luni a fost asigurată de opera­ţiuni cu acţiunile Fon­dului Proprietatea (31,6 milioane lei, din care trei deal-uri de 12,8 milioane lei), OMV Petrom (15 milioane lei, inclusiv două deal-uri de 1,3 milioane lei), BRD (13,1 milioane lei, din care două deal-uri de 9,4 milioane lei), Banca Transilvania (9,5 milioane lei, inclusiv trei deal-uri de 7,6 milioane lei) şi Transgaz (8,6 milioane lei).

„Având în vederea mărimea tranzacţiilor efectuate pe piaţa Deal, precum şi emitenţii pe care s-au realizat aceste tranzacţii, pot trage concluzia că sunt mutări de pachete de pe un fond pe altul, administrate de acelaşi manager. Perioada este numai bună având în vedere liniştea din piaţă, ceea ce îi determină pe managerii de fonduri să gândească în linişte mutările“, a declarat Marcel Murgoci, directorul de opera­ţiuni al firmei de brokeraj Estinvest.

Exceptând cele cinci acţiuni menţionate, transferuri de peste 500.000 de lei au înregistrat titluri emise de doar patru din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

WikiZF: Profilul companiei BRD

WikiZF: Profilul companiei Banca Transilvania

„Volumele înregistrate sunt com­pa­rabil mai bune cu cele de vineri, ceea ce mă determină să cred că investitorii se pre­gătesc încă de pe acum pentru rezul­tatele financiare din anul 2013. Zile cu lichiditate slabă vor fi, dar nu vor per­sista o perioadă lungă de timp. Trendul pare unul uşor descendent fără însă să exi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 8 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°