Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul "James Bond", Pierce Brosnan, s-a alăturat mesajului "Modul cel mai uman de a NU UCIDE un câine este STERILIZAREA"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 septembrie 2013 ·

Pierce Brosnan, fostul star din seria cinematografică "James Bond", sprijină o nouă campanie de sterilizare a câinilor şi a pisicilor fără stăpân, organizată în California cu scopul de a reduce numărul animalelor care ajung în adăposturi.

Potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax, Pierce Brosnan s-a asociat cu expertul în comportament canin Cesar Millan pentru a creşte gradul de conştientizare la nivelul opiniei publice cu privire la necesitatea sterilizării animalelor de companie, astfel încât să fie evitat abandonul câinilor şi al pisicilor.

Pentru a sprijinii concret campania, fostul "James Bond" a creat plăcuţe de înmatriculare personalizate, iar profiturile din vânzarea acestora vor fi donate campaniilor de sterilizare a animalelor în statul California.

Potrivit lui Cesar Millan, "modul cel mai uman de a nu ucide un câine este sterilizarea".

"Când ucidem între patru şi cinci milioane de câini pe an, tot ce putem spune despre comportamentul nostru este că am devenit o societate de unică folosinţă. Din punctul meu de vedere, o campanie de sterilizare este la fel de importantă ca o campanie în favoarea folosirii centurii de siguranţă. Ea salvează vieţi", a declarat Cesar Millan.

TOP 3 RECOMANDĂRI: Traian Băsescu: „Pe această proastă guvernare, ne pregătim de o creștere accelerată a șomajului”

Un POLIȚIST şi un PROCUROR şi-au stricat viaţa din cauza unei FEMEI. Și-au făcut VIAȚA un CALVARUdrea:"România se îndreaptă spre dezastru. Suntem foarte departe de ținta de deficit bugetar asumată în acordul cu FMI și CE"

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: IMPRESIONANT. Ce i-au făcut noii stăpâni unui câine care nu avea curaj să ridice capul din pământ după ani în care a fost chinuitO HAITĂ de LUPI s-a NĂPUSTIT asupra unui fotograf. Continuarea la care NU te aşteptai | GALERIE FOTO / VIDEOEXPERIMENT: MII de CHIPURI de femei au fos

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 44 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 5 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°