Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de palestinieni au protestat în solidaritate cu deţinuţii din Israel aflaţi în greva foamei

Publicat in Romania Libera, luni 3 octombrie 2011 ·

Mii de palestinieni au manifestat luni în Cisiordania şi Fâşia Gaza în semn de solidaritate cu deţinuţii palestinieni din Israel, care sunt în greva foamei, informează AFP, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei penitenciarelor din Israel, Sivan Weizman, a declarat că "160 de deţinuţi palestinieni din totalul de 6.000 sunt în greva foamei".

Aproximativ 2.000 de persoane s-au adunat în faţa sediului Crucii Roşii la Nablus (Cisiordania), arborând drapele palestiniene şi purtând fotografii ale deţinuţilor.

O scrisoare a fost trimisă Crucii Roşii, organizatorii cerând o intervenţie pentru eliberarea palestinienilor care sunt în greva foamei.

Sute de persoane au participat la un protest similar în Ramallah, unde este sediul Autorităţii Palestiniene.

În Fâşia Gaza, o mie de palestinieni au cerut încetarea practicii plasării deţinuţilor în izolare şi eliberarea acestora.

"Îi asigurăm pe deţinuţii noştri curajoşi că eliberarea se apropie şi că sergentul israelian Gilad Shalit nu va fi liber şi nu va vedea lumina zilei până nu vor fi eliberaţi deţinuţii noştri", a declarat un lider al mişcării Hamas, Ismail al-Ashqar.

Militarul Gilad Shalit, capturat pe 25 iunie 2006 de un comando palestinian, este deţinut de atunci, într-o locaţie secretă.

Hamas propune eliberarea militarului israelian în schimbul a 1.000 de palestinieni, dar negocierile stagnează.

Mii de palestinieni deţinuţi în Israel au intrat în greva foamei pe 28 septembrie, denunţând izolarea în detenţie, a declarat un membru al Autorităţii Palestiniene, Issa Qaraqae.

În iunie, deţinuţi Hamas din Israel intraseră în greva foamei pentru a denunţa condiţiile din închisorile israeliene.

Mii de palestinieni au manifestat luni în Cisiordania şi Fâşia Gaza în semn de solidaritate cu deţinuţii palestinieni din Israel, care sunt în greva foamei, inf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 8 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 4 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 5 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 8 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°