Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Crăciunescu: „Vreau ca CCA să se autofinanţeze“

Publicat in Adevarul, luni 3 octombrie 2011 ·

Ion Crăciunescu, noul şef al arbitrilor, spune că principalul său obiectiv e să câştige independenţa financiară a Comisiei.

Ion Crăciunescu a bătut ieri palma cu Mircea Sandu, iar la Comitetul Executiv din 13 octombrie va deveni şi în acte preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. Prima şi principala grijă a noului preşedinte al CCA este aceea de a face rost de cât mai mulţi bani pentru forul pe care îl conduce. Crăciunescu are nevoie de un buget mare la CCA pentru că intenţionează să mărească baremurile arbitrilor până la Liga a III-a, pentru ca aceştia să fie mulţumiţi de cât câştigă şi să nu mai fie tentaţi să primească bani din alte surse.

Un alt obiectiv este acela de a conduce o comisie autonomă, care să nu mai răspundă în faţa şefilor de cluburi şi a lui Mircea Sandu. Pentru asta, noul şef al CCA intenţionează ca, pe viitor, forul arbitrilor să se autofinanţeze. Iar acest lucru se poate doar prin atragerea unor sponsori puternici, aşa cum, în mandatul precedent, reuşise să atragă un contract de sponsorizare pentru arbitri cu berea „Burger".

„În mare parte am acceptat preşedinţia CCA. Aceasta va fi o comisie autonomă din toate punctele de vedere. Vom fi legaţi de FRF numai prin Comisia de Fotbal Internaţional şi fondurile pe care le vom primi. Mircea Sandu mi-a promis că în 2012 suma pentru CCA va fi de 500.000 de euro şi sperăm să obţinem şi 86.000 din drepturile TV de la LPF. Intenţionăm să obţinem fonduri pentru toate eşaloanele. Am cerut un buget pentru arbitri la Divizia C de 160.000 de euro, iar Federaţia ne va da 80.000 de euro", a spus Crăciunescu.

Rămâne şi la Digi Sport

Crăciunescu este în prezent colaborator la Digi Sport, acolo unde este invitat permanent într-o emisiune care analizează prestaţiile arbitrilor de după fiecare etapă. Pentru cele trei emisiuni pe săptămână, fostul mare arbitru primeşte aproximativ 3.500

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 47 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 43 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 25 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 11 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°