Micul cutremur, de duminică seara, a generat un spectacol media demn de un adevărat tsunami. Momentele de genul acesta sunt şi o modalitate de a reintra în contact cu realitatea, după ani lungi în care încercăm să construim o lume a noastră, artificială, la umbra căreia puteam dormi liniştiţi. Iată, aflăm că sistemul de telefonie se blochează brusc în asemenea situaţii. Şi, iată, frunzărim iarăşi, neliniştiţi, lista mereu mai lungă a imobilelor cu bulină roşie.
Nu vreau să supăr pe nimeni dar nici nu pot să nu remarc felul în care seamănă toate astea cu una din poveştile celebre ale lui Creangă, cea care se numeşte "Prostia omenească". Ca şi acolo, privim, plângând, tavanele care pot cădea peste noi şi nu facem nimic. E greu de crezut că, în loc să acţionăm eficient, noi continuăm să dezbatem tot felul de evaluări sinistre, făcute peste hotare. Am putea avea o jumătate de milion de victime în caz de cutremur? Ar putea fi ceva mai puţine?
Îmi amintesc de cele două blocuri (de fapt, structurile lor de beton), din Piaţa Operetei, pe care le-am trecut, prin expropiere, în proprietatea statului tocmai ca să devină adăpost temporar pentru cei cărora trebuia să li se consolideze clădirile. Nu par folosite în acest scop, pentru că nu prea se consolidează nimic. Iar această consolidare îmi pare chiar mai importantă decât reabilitarea termică, obiectiv guvernamental declarat, şi el, de ani buni, fără ca asta să însemne, în concret, mare lucru. Pentru că, cel care nu are bani să plătească întreţinerea, oricum nu va avea bani să contribuie la acest program, indiferent că este vorba de 33% sau 20% din costuri.
Ca şi cutremurul, şi criza economică e o formulă abruptă de reintrare în contact cu realitatea. Un fel de a băga din nou în seamă o Românie cu sumedenie de buline roşii, de data asta aşezate pe domenii economice şi sociale. În ani
