Oameni buni, dacă voi credeţi că timpul curge într-o singură direcţie, înainte, habar nu aveţi ce-i aia jet-lag. Datorită jet-lag-ului poţi călători înapoi în timp şi să-ţi recapeţi tinereţea. Eu, unul, am zburat către Europa şi cînd am ajuns acolo, la 9 dimineaţa, era 4 în zori de zi la New Orleans. Toţi europenii se treziseră ca şi cum ar fi fost dimineaţă de-a binelea, bînd cafele şi părînd cătrăniţi, aşa cum numai europenii care trebuie să meargă la muncă pot să pară. Tot spun eu europeni, dar de fapt erau românii din Bucureşti. România este acum membră în Uniunea Europeană. Oricum, am avut grijă să plece cu toţii la muncile lor şi apoi am stat ţuţ pînă cînd prietena mea Ioana şi fiul ei Luca au venit de m-au luat la un restaurant, aburind de potoale şi lăutari. Cam pe la ora 8 seara, ceea ce însemna prînzul la mine acasă, m-am scufundat în bucatele patriei-mumă precum un vierme în fundul sticlei de mescal şi am început să aiurez. A doua zi, care nu mai ştiu sigur ce era, Ioana, Luca şi colegul ei Alex m-au dus cu maşina la Sibiu, burgul medieval care a dat lumii măreaţa ciudăţenie care sînt, unde m-au depus în mîinile poeţilor de la maratonul de poezie, la care participau peste o sută de stihuitori, citind fiecare cîte 20 de minute, toată ziua şi toată noaptea. La vremea aceea, pentru mine nu mai avea nici un fel de importanţă cît era ceasul în America, pentru că intrasem în lumea crepusculară a poeziei, renumită pentru faptul că e populată de oameni fără ceasuri la mînă, fiind eu purtat mii de ani înainte şi înapoi, prin limba română. Oraşul meu natal, Sibiu, era pe vremea copilăriei mele un oraş paşnic şi liniştit, pentru că majoritatea oamenilor fuseseră ucişi în război şi fantomele făceau legea locului. Dar nu şi acum. În 2007, Sibiul a fost decretat Capitală culturală europeană şi, asemenea lui Gore care a primit Premiul Nobel, n-a mai putut să zacă aş