Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA a soluționat cu neînceperea urmăririi penale dosarul „Mită la Pașapoarte”

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Angela Costinaș, Florinița Olteanu și Vasile Moldovan au fost scoși de sub urmărire penală de DNA în cazul mitei de la Pașapoarte. Anchetatorii caută acum autorul real al denunțului și ar putea ajunge la „Xena”. Site-ul satu-mare.adevarul.ro va difuza mâine o înregistrare audio în care Simona Babici amenință că se va răzbuna, începând cu data de 1 septembrie, pe subalternele care au trimis petiții împotriva ei.

Angela Costinaș, cercetată pentru trafic de influență și luare de mită, Olteanu Florinița, cercetată pentru luare de mită, ambele angajate ale Serviciului Public Comunitar de Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) Satu Mare și Vasile Moldovan, angajat la Serviciul de Evidența Populației Negrești-Oaș, cercetat de asemenea pentru luare de mită, au fost scoși de sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Printr-o ordonanță a procurorului Tiberiu Sigheartău, șef birou în cadrul Serviciului Teritorial Oradea, DNA a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor trei și a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Procurorii caută autorul real al denunțului

Potrivit ordonanței, procurorii DNA au ajuns la concluzia că „actul inițial de sesizare – denunțurile aparent trimise din Austria, prin poștă, de numita Maria Tonte, cu privire la pretinsele fapte de corupție – nu este original, fiind posibil ca denunțurile să fie plănuite de persoane interesate în vederea producerii unor reacții din partea organelor judiciare – fapt care s-a și întâmplat - și a unor consecințe juridice pentru persoanele împotriva cărora au fost formulate”. DNA a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru continuarea cercetărilor și identificarea autorului real al denunțului, care va fi cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

VEZI AICI DENUNȚUL

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°