În noul Serai din Edirne, sultanul Baiazid ciudat vis avut-a într-o noapte de kurban-bayram. Un derviş negru şi uscat la faţă şi încovoiat de ani, i s-a ivit şi i-a spus „Trimisu-m-a la tine Allah, să te lovească că într-un colţ în împărăţia ta fără margini, numit Dobrogea, se află îngropat sfântul Saltâc. Osemintele lui zac uitate şi neîngrijite de nimeni, într-un loc pustiu. Puternice padişah, pace şi odihnă nu vei mai avea, zice Allah, dacă nu vei merge să să găseşti oasele sfântului şi să le dai cuvenită cinste, după legea prorocului nostru!”.

Şi într-adevăr, stăpânit de fiorii acestui vis,vestitul sultan pace şi odihnă n-a avut până ce nu s-a îmbrăcat haine de călugăr, ca dervişul din vis, şi nu s-a dus în Dobrogea.

Cutreieră el şi cercetă cu de-amănuntul toate satele dobrogene până când ajunse la Babadag.

Aici se urcă pe un deal din faţă târgului şi, cercetând împrejurimile, iată că zăreşte cu cioban bătrân care păştea oile. Sultanul se duse la el şi-l întreabă dacă a auzit cumva de sfântul Saltâc şi dacă ştie locul unde este îngropat.

„Locul sfânt pe care-l cauţi îi cauţi, îi răspunse ciobanu, bănuiesc a fi acolo sus, căci de câte ori trec cu turma lângă locul acela, oile nu vor nici să calce pe el şi nici să pască, ci stau toate smerite”.

Sultanul căută împreună cu ciobanul şi găsi osemintele sfântului pe care le duse în sat şi le făcu un mare frumos mormânt (mausoleu), iar în locul unde le-a găsit a ridicat un monument (turbe).

Vârful de deal, unde s-a întâlnit sultanul cu ciobanul, îi zic şi azi „Coiun-Baba”, adică„Ţara oilor”, iar locului de lângă turbe i se spune „Saltâc-Baba”. Adăpostul în care stătuse sultanul îmbrăcat în haine de călugăr câtă vreme s-a îngrijit de toate acestea se numeşte până în ziua de azi „Chioşc culac” sau „castelul de vale”. Şi a mai făcut sultanul