Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Capitala, ieftină în topuri, scumpă în realitate

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iulie 2009 · ·

Potrivit unui sondaj realizat de compania americană Mercer, costul vieţii în Bucureşti este în scădere faţă de anul trecut. Sociologii nu cred însă în impactul benefic asupra locuitorilor şi nici în ieftinirea pe care aceştia ar trebui să o resimtă.

Bucureştiul ocupa în luna martie a acestui an locul 107 în topul Costului vieţii din oraşele lumii, în scădere cu 36 de locuri faţă de anul trecut. Raportul companiei americană de consultanţă Mercer conţine 143 de oraşe, iar Bucureştiul a fost comparat cu acestea, de exemplu, la capitolul transport, prin prisma preţului unui bilet de călătorie cu transportul public.

Astfel, o călătorie cu metroul sau cu autobuzul în Bucureşti costă 0,28 euro, în condiţiile în care la Budapesta costă 0,97 euro, sau 1 litru de benzină fără plumb era 0,79 euro în Capitală, 0,85 euro la Budapesta şi 0,85 euro la Sofia.

Bucureştenii nu simt ieftinirile

Sociologii nu cred că poziţia scăzută a Bucureştiului în acest clasament îi va face pe locuitori să observe ieftinirile.

„Nu cred că bucureşteanul de rând simte faptul că oraşul a scăzut ca poziţie în acest top. Cred că motivul acestei poziţii este mai degrabă faptul că au crescut costurile mai puţin decât în alte oraşe, dar nu că ar fi scăzut costul vieţii”, a declarat Andrei Muşetescu, sociolog.

El a adăugat că preţurile au scăzut în anumite domenii precum chiriile, dar că, în acelaşi timp, au scăzut şi veniturile faţă de 2008. „De aceea nu cred că oamenii resimt o ieftinire a vieţii“, a conchis Muşetescu.

O cafea, mai scumpă decât la Sofia

La capitolul alimente, o cafea, cu serviciul aferent, costă 2,33 euro la Bucureşti, în vreme ce la Budapesta era 2,35 euro, iar la Sofia numai 1,92 euro. De asemenea, un litru de lapte pasteurizat era 1,14 euro la Bucureşti, 0,94 euro la Budapesta şi, ceva mai scump, 2,19 euro la Sofia.

Părerile sociolog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°