Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe “aeroportul săracilor” vor ateriza de cinci ori mai puţini oameni ca anul trecut. Află câte avioane mai ajung pe Băneasa

Publicat in Adevarul, marți 29 mai 2012 ·

Numărul pasagerilor care decolează sau aterizează pe Aeroportul Băneasa s-a redus seminificativ după ce cursele low-cost operate de companiile Wizz Air şi Blue Air au fost mutate pe Aeroportul Otopeni, la 25 martie.

Conform jurnaliştilor de la Ziarul Financiar, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti susţine că pe Băneasa se înregistrează, în medie, zilnic, 25 de aterizări şi decolări, în comparaţie cu aproximativ 70 de mişcări înregistrate zilnic anul trecut.

După mutarea operatorilor low cost din Otopeni, 40%, din traficul înregistrat zilnic, au fost zboruri private, iar 44% zboruri-şcoală, 7,5% au fost zboruri tehnice şi doar 2,5% zboruri de tip ambulanţă. Numai 6% din traficului aeroportului revine din tranzitarea unor curse cargo, umanitare, militare, sau zboruri oficiale.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti estimează că până la sfârşitul anului 2012, Aeroportul Otopeni va fi tranzitat de peste 480.000 de pasageri, cifră ce reprezintă doar a cincea parte din traficul înregistrat pe acelaşi aeroport în 2011, respectiv 2.4 milioane de pasageri.

Pentru această estimare, trebuie ţinut seama că în primele trei luni ale anului 2012, cele două companii de low cost au operat curse zilnice pe Aeroportul Otopeni, lucru ce a asigurat un procent destul de mare din traficul estimat pentru acest an.

Aeroportul Băneas a a fost construit în anul 1920 şi a devenit în ultimii 10 ani cel mai important hub pentru zborurile low cost din România. Dacă în 2002 pe acest aeroport se înregistrau doar 30.000 de pasageri, zece ani mai târziu au fost înregistraţi de 80 de ori mai mulţi călători, cifra ajungând la 2,4 milioane.

În 25 martie, 2012, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti şi Ministerul Transporturilor au decis închiderea aeroportului pentru cursele low-cost transformând acest aeroport într-unul destinat exclusiv zborurilor pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 21 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°