Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campiona Italiei nu mai poate » Inter a obţinut doar un egal la Lecce

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 11 noiembrie 2010 ·

Campioana a ajuns la al 5-lea meci consecutiv din Serie A în care nu a reuşit să înscrie decît cîte o dată.

Inter aşteaptă cu mare îngrijorare derbyul de duminică împotriva Milanului. Departe de orice aşteptări, campioana nu a obţinut aseară la Lecce decît un 1-1, a 5-a partidă la rînd din campionat în care a putut marca doar cîte o singură dată în două victorii şi trei remize. Ultimul succes la scor l-a realizat tocmai pe 22 septembrie, 4-0 cu Bari.

Meciul de aseară explică bine neputinţa milanezilor. Deşi au avut în faţă un adversar modest, ei au suferit tare. Nu atît în apărare, unde Chivu a ştiut să intervină de trei ori excelent, cît în atac. Sistemul 4-4-2 folosit în prima parte de Rafa Benitez a fost un fiasco total. Lentă şi previzibilă, Inter nu a putut deloc accelera în ultimii 20 de metri, situaţie în care a apărut numai o ocazie, ratată de Pandev, scăpat singur cu Rosati.

Tehnicianul spaniol a mutat la pauză. Intrarea lui Diego Milito a dus la o aşezare 4-2-3-1, cu argentinian susţinut de Biabiany-Coutinho-Eto'o. Jocul oaspeţilor s-a înviorat. Efectul: după ce lovise bara (68), Milito a finalizat centrarea trimisă de Eto'o (76). Bucurie de scurtă durată însă, fiindcă Olivera (79) n-a iertat cu capul la cornerul bătut de Di Michele.

"Nerazzurrii" au acuzat lovitura şi, deşi au forţat pe final, n-au mai putut schimba nimic. Au arătat, în schimb, că Inter cochetează cu criza, iar Benitez tremură pentru postul său.

Milan, noul lider

Modificare la şefie. Cum Lazio s-a împiedicat la Cesena (0-1, Parolo prinzînd un şut extraordinar de la 25 de metri), Milan a profitat şi a urcat pe primul loc prin triumful cu Palermo, 3-1. Nu prea a fost loc de emoţii. Gazdele au condus logic, iar egalarea nu le-a destabilizat, detaşîndu-se datorită vedetelor Ibrahimovici şi Robinho. Sing

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°