Echipele romanesti sustin, astazi, primele meciuri din cadrul fazei play-off a Europa League. Toate cele patru meciuri vor fi televizate. Cele mai interesante sint Dinamo - Slovan Liberec si FC Vaslui - AEK Atena Toate cele patru echipe romanesti sustin, astazi, prima proba a "examenului de admitere" pentru Europa League, examen pe care deja l-a trecut FC Timisoara, chiar daca a picat cu succes (aproape sigur) cel mare pentru Liga Campionilor. Dintre cele patru meciuri programate astazi intre orele 20:30 si, aproximativ, 23:00, doua sint de o importanta mai mare, avind in vedere valoarea adversarului. Cu moralul reparat Dinamo primeste vizita unei solide formatii din Cehia, Slovan Liberec, chiar daca nu contine nume cunoscute. Antrenorul Ladislav Skorpil, trecut si pe la Slavia Praga, spera sa duca in grupe o echipa care, cu vreo zece ani in urma, juca sferturile Cupei UEFA si se batea de la egal la egal cu granzi ca Liverpool si Borussia Dortmund. Prezentul formatiei din Liberec nu mai este chiar atit de glorios, din moment ce echipa a acumulat doar patru puncte din patru meciuri jucate in campionatul ceh si ocupa pozitia a XII-a. In plus, trei jucatori de baza ai echipei (Divis, Freilach si experimentatul Dostalek, care a participat in 2000 la eliminarea Stelei de catre Slavia Praga, cu 4-1, 1-1) sint accidentati si alti trei incerti. De partea cealalta, Dinamo si-a mai reparat moralul iar antrenorul Dario Bonetti si-a mai asigurat linistea, dupa victoria categorica de la Piatra Neamt. "Ciinii rosii" trebuie sa fie foarte atenti in aparare, fiindca in atac nu duc lipsa de solutii. Si cum Slovan, fara a fi un adversar redutabil, nu este nici International Curtea de Arges, se poate miza pe o victorie dinamovista la un scor linistitor. Dinamo: Dolha - Scarlatache, Tamas, Grigore, Pulhac - Torje, Rus, Bostina, Ad. Cristea - Danciulescu, Niculae. Slovan: Hauzr - Gebre S