Marius Niculae, Ionel Dănciulescu şi Cătălin Munteanu, dinamoviştii care au inspectat marţi gazonul de pe Naţional Arena, le-au relatat, ieri, colegilor impresiile. "Aluneci ca pe covor", a fost concluzia. Specialiştii au explicat de ce se întâmplă acest fonomen şi susţin că problema nu se va rezolva până când pământul de sub covorul de gazon nu va fi înlocuit.
Dinamoviştii au analizat atent până şi problema gazonului, cel care poate pune în dificultate o echipă de posesie, aşa cum s-a dovedit a fi în acest sezon trupa lui Ciobotariu. În vizitele făcute la Naţional Arena, ei s-au consultat cu mai mulţi specialişti şi au aflat care sunt problemele. "Au venit chiar şi oameni care se ocupă de terenurile mai multor echipe de top din Anglia şi au spus că acest covor de iarbă adus din Olanda este de cea mai bună calitate. Problema este însă la solul pe care este aşezat acest covor. Nu ţine apa, astfel că iarba nu poate să se înrădăcineze, să pătrundă prin pământ", spun oficialii "câinilor".
Marius Niculae, Ionel Dănciulescu şi Cătălin Munteanu, dinamoviştii care au inspectat marţi gazonul de pe Naţional Arena, le-au relatat, ieri, colegilor impresiile. "Aluneci ca pe covor", a fost concluzia. Specialiştii au explicat de ce se întâmplă acest fonomen şi susţin că problema nu se va rezolva până când pământul de sub covorul de gazon nu va fi înlocuit.
Dinamoviştii au analizat atent până şi problema gazonului, cel care poate pune în dificultate o echipă de posesie, aşa cum s-a dovedit a fi în acest sezon trupa lui Ciobotariu. În vizitele făcute la Naţional Arena, ei s-au consultat cu mai mulţi specialişti şi au aflat care sunt problemele. "Au venit chiar şi oameni care se ocupă de terenurile mai multor echipe de top din Anglia şi au spus că acest covor de iarbă adus din Olanda este de cea mai bună calitate. Problema este însă la solul pe care est