Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin 45 de MORȚI într-un ATENTAT cu maşină-capcană

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 4 martie 2013 ·

Atentatul cu maşină-capcană produs duminică la intrarea în cartierul şiit din metropola economică pakistaneză Karachi s-a soldat cu cel puţin 45 de morţi şi aproximativ 100 de răniţi.

Acest atentat este unul dintre cele mai sângeroase din ultimii trei ani la Karachi, plămânul economic al Pakistanului, afectat deja de un război nemilos al bandelor şi un val de asasinate pe fondul rivalităţilor politice, etnice şi economice complexe.

Explozia de duminică seara a avut loc în apropiere de intrarea în cartierul Abbas Town populat de minoritatea musulmană şiită, potrivit unor surse poliţieneşti, care au precizat că au fost ucişi însă şi sunniţi şi că ţinta exactă a atentatului rămâne necunoscută.

"Cel puţin 45 de persoane au fost ucise şi alte 130 au fost rănite. Bilanţul ar putea să crească depoarece aproximativ jumătate dintre răniţi sunt în stare gravă", a declarat Hashim Raza Zaidi, funcţionarul cu ce mai înalt rang din Karachi. Un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Sănătăţii din provincia Sind, a cărei capitală se află la Karachi, a menţionat peste 40 de morţi.

Peste 100 de magazine şi apartamente au fost avariate de explozie, iar balcoanele s-au prăbuşit, potrivit unui fotograf al AFP. "Era pe balcon, unde este?", striga o mamă ce îşi căuta fiul la spitalul Patel, unde au fost transportaţi numeroşi răniţi.

"Eram în apartamentul meu situat la etajul al treilea al unei clădiri. Deodată am auzit o explozie puternică. Am crezut că imobilul se va prăbuşi, era ca un cutremur de pământ", a declarat pentru AFP Ijaz Ali, în vârstă de 37 de ani, un şiit rănit la cap şi în piept, aflat în spital împreună cu cei doi fii ai săi în vârstă de 10 şi, respectiv, 12 ani, ambii răniţi.

"Geamurile apartamentului meu s-au spulberat, ceva m-a atins la cap şi mi-am pierdut cunoştinţa. Mi-am revenit la spital şi sunt uşurat să văd că familia mea

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°