PNŢCD a anunţat, marţi, că nu va susţine niciodată candidatura la Preşedinţia României a "unor personaje toxice, precum Crin Antonescu”. Această formaţiune politică spune despre liderul PNL că este "unul din marii duşmani ai domniei legii în România", potrivit Mediafax.
Şi Eugen Tomac, preşedintele partidului Mişcarea populară, a declarat, marţi, pentru B1TV că ”nu putem avea la cotroceni un preşedinte de stânga care ori a fost plagiator, ca în cazul lui Ponta, ori a fost marginalizat de partidul său, cum e cazul lui Geoană. Dreapta poate da oricând un preşedinte onest”.
”Pregătim fuziunea dintre Mişcarea populară şi Forţa Civică. Şi noi credem că Ungureanu este o opţiune foarte bună pentru România. Crin Antonescu nu este o soluţie pentru noi”.
”Orice candidat din pertea dreptei care nu este susţinut de Traian Băsescu nu are nicio şansă în faţa stângii, a mai spus Tomac”.
Citeşte şi: Antonescu: Băsescu are dreptate: PSD nu are şanse la Cotroceni, fără PNL. Tomac: Antonescu nu este o soluţie pentru noi
Declaraţiile lui Tomac au fost făcute în contextul declaraţiilor lui Traian Băsescu potrivit cărora, PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul 2 de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.
Traian Băsescu a mai spus că, în Opinia sa, USL se va rupe.
Citeşte şi: Băsescu: Sper ca electoratul să meargă spre un partid de dreapta, ca Mişcarea Populară
PNŢCD consideră că unificarea dreptei trebuie realizată după modelul propus de Corneliu Coposu: o dreaptă morală, construită plecând de la valori, principii şi politici comune, în scopul apărării intereselor românilor agresaţi de actuala guvernare de stânga.
Citeşte şi: PNŢCD cere demisia lui Chiţoiu: Guvernul de stânga apli