Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analişti: După trei decenii de scădere, dobânzile obligaţiunilor SUA ar putea exploda în acest an

Publicat in Mediafax, vineri 4 ianuarie 2013 ·

După trei decenii de scădere, dobânzile din SUA sunt aproape de zero, iar unii experţi de pe Wall Street consideră că piaţa obligaţiunilor americane a devenit un balon speculativ care este pe cale să explodeze, potrivit CNN Money.

Aproape 40% dintre cei 32 de analişti şi manageri de investiţii intervievaţi de CNN Money consideră că dobânzile vor începe să crească în acest an, iar alţi 30% consideră că trendul va fi remarcat în 2014.

Rezerva Federală a SUA anticipează că nu va ridica dobânda de politică monetară, aflată acum aproape de 0%, mai devreme de anul 2015.

În decembrie, banca centrală americană a anunţat că va menţine o politică monetară de stimulare a economiei până când şomajul va coborî sub 6,5%, evoluţie previzionată de Fed pentru 2015.

"La fel ca în cazul Japoniei, dobânzile scăzute pot fi menţinute pentru o perioadă îndelungată, însă în prezent se pare că toate stelele s-au aliniat în favoarea creşterii dobânzilor. În final nu contează prea mult dacă se va întâmpla în 2013, 2014 sau 2015. Ceea ce contează este să nu ai în portofoliu obligaţiuni atunci când dobânzile vor începe să crească", comentează un analist american pentru CNN Money.

Valoarea obligaţiunilor scade când dobânzile cresc.

Perspectiva creşterii dobânzilor în SUA este îngrijorătoare în special pentru investitorii privaţi, care s-au grăbit să preschimbe portofoliile de acţiuni pe obligaţiuni în urma crizei financiare de acum patru ani.

Investitorii individuali au investit aproape 210 miliarde de dolari în obligaţiuni de la începutul anului 2008, retrăgând în aceeaşi perioadă 700 miliarde de dolari din acţiuni. Numai în 2012, obligaţiunile au atras 90 miliarde de dolari de la investitori privaţi, în timp ce acţiunile au pierdut 150 miliarde de dolari.

Totodată, "aglomeraţia" de pe piaţa obligaţiunilor reprezintă un pericol suplimentar, co

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 21 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum 51 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°