Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Victor Alistar nu va mai face parte din Guvern

Publicat in Romania Libera, joi 3 mai 2012 · ·

Premierul desemnat, Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat, astăzi, că va trimite la Parlament, în cursul serii, componenţa Guvernului şi programul de guvernare, relatează Mediafax.

El a precizat că Victor Alistar nu va mai face parte din Guvern, din cauza incompatibilităţii sale. Ponta a declarat că, pentru a nu pune în pericol învestirea întregului Guvern şi pentru a nu crea niciun fel de animozitate, a decis ca Victor Alistar să nu facă parte din miniştrii pe care îi va propune acum Parlamentului, precizând că nu va face o altă nominalizare.

Alistar trebuia să ocupe funcţia de ministru delegat pentru Strategii Guvernamentale.

Şeful PSD a spus că va trimite componenţa Guvernului şi programul de guvernare diseară, pentru că vineri se vor reuni Birourile Permanente ale celor două Camere.

Componenţa Guvernului şi programul de guvernare vor fi depuse la Parlament cel mai probabil în jurul orei 19.00.

Citeşte şi GUVERNUL PONTA. Premierul desemnat a început cu stângul. A numit în posturi de miniştri doi incompatibili. Vezi de ce l-a acuzat BNR pe un al treilea

Conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni probabil, vineri, la ora 10.00, pentru a stabili calendarul audierilor miniştrilor propuşi în Cabinetul Victor Ponta, anunţat, miercuri, chestorul Senatului Radu Berceanu (PDL).

"S-a discutat despre o posibilă şedinţă a Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului pentru vineri. Am fost informaţi că probabil joi vor fi depuse la Parlament atât programul de guvernare cât şi lista cu miniştrii propuşi, astfel încât vineri dimineaţă, la ora 10.00, să avem Birourile Permanente reunite", a menţionat acesta, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

Citeşte şi Viitorul ministru al Educaţie, Corina Dumitrescu, cercetată pentru incompatibilitate. Află de ce!

El a arătat că propunerea care se va disc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°