Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pragul de 30% la referendum, ADOPTAT. Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a preşedintelui

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 10 septembrie 2013 ·

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, Legea referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30%, respingând solicitarea de reexaminare a şefului statului, care cerea menţinerea acestuia la 50%.

Deputaţii au adoptat proiectul cu 223 de voturi "pentru", 72 de voturi "împotrivă" şi 23 de abţineri, PDL anunţând că a votat împotrivă.

Proiectul de lege prevede că referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.

Gheorghe Tinel (PDL) a precizat de la tribunal Parlamentului, după votarea acestui proiect de lege, că deputaţii PDL au votat împotrivă, deoarece consideră că "în acest moment tânăra democraţie are nevoie de un vot majoritar".

Camera Deputaţilor a adoptat, tot marţi, pe articole, Legea referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30%.

Deputaţii au stabilit, adoptând un nou articol, că proiectul de lege intră în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial.

Camera Deputaţilor este forul decizional.

Senatul a respins, în 3 septembrie, cererea preşedinteluiTraian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "împotrivă" şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 12 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°