Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de băcăuani fac spectacol la minifotbal

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

Dincolo de orgolii, campionatul municipal pentru amatori este o bună ocazie de distracţie. Sâmbăta şi duminica înseamnă, pentru câteva sute de băcăuani, o nouă etapă a campionatului de minifotbal, la care participă 22 de echipe.

Şaisprezece echipe din prima ligă şi alte şase, care formează liga secundă, se înfruntă în fiecare sâmbătă şi duminică pe terenul artificial de la Şcoala „Georgeta şi Mircea Cancicov“. Campionatul municipal de minifotbal „Lidersport“ a ajuns la etapa a 14-a din cele 30 programate în acest sezon. La finalul competiţiei, adică în vara anului viitor, primele opt clasate vor disputa un play-off, iar învingătoarea va fi premiată şi va avea dreptul de a participa la un turneu naţional.

Tofan Sport face legea în campionat

După primele 13 etape, s-au conturat deja favoritele la calificarea în play-off, precum şi echipele ameninţate să joace în următorul sezon în liga secundă. Cele mai bune rezultate le are Tofan Sport, echipă care a câştigat 13 partide din 13 şi are un golaveraj impresionant: 121 de goluri marcate şi 32 primite.

Cel mai greu meci al liderului a avut loc în etapa trecută, când echipa de pe locul 4, Coriolan, a cedat greu, cu 3-2, după un meci strâns. Alte trei echipe pot fi sigure de un loc în play-off, dacă vor juca şi în retur la fel de bine: Andisimo, Coriolan şi Ermacom. Dincolo de numele uneori exotice ale echipelor, disputele din teren oferă de multe ori un spectacol de calitate. Participanţii au vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, iar unii sunt foşti fotbalişti.

„Este o competiţie interesantă, un prilej de socializare. În mod cert a devenit mult mai mult decât o pasiune de weekend, datorită spiritului de competiţie şi orgoliilor“, crede Dragoş Avram, participant.

„Ca organizare este bine, dar ar fi şi mai bine dacă am avea medic la meciuri. Nivelul competiţiei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 27 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°