Un arădean de 26 de ani i-a cerut bani şi favoruri sexuale reprezentantei Partidului Socialist Român, Gabriela Tripon. Şantajistul susţinea că este ofiţer şi că o poate salva de anchetele din dosarul fraudării referendumului.
Gabriela Tripon, preşedintele Partidului Socialist Român, filiala Arad, spune că a fost şantajată de un bărbat care s-a dat drept lucrător al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din MAI. Ameninţările au început în urmă cu peste o lună, când Adrian Fieraru a căutat-o din partea DGA. Tânărul a precizat că are în lucru un dosar cu informaţii despre felul în care a fost implicată femeia în fraudarea unor buletine de vot şi a cerut întâi bani, sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro, mai apoi a solicitat şi favoruri sexuale.
Şantajistul vorbea neprotejat
Arădeanca de 26 de ani spune că a aşteptat o săptămână până să reclame şantajul telefonic şi adaugă că îl cunoaşte pe bărbat. Gabriela Tripon a încercat iniţial să îl calmeze pe Fieraru şi chiar a înregistrat mai multe convorbiri cu ajutorul telefonului mobil, iar în momentul în care a decis că aceste ameninţări trebuie să înceteze s-a adresat procurorilor. În scurt timp, judecătorii au autorizat înregistrarea altor discuţii telefonice referitoare la şantaj, iar pe baza acestor dovezi, bărbatul a fost ridicat ieri de acasă şi dus la audieri.
Facebook-ul este vinovat
„Suspectul a fost audiat, dar nu recunoaşte că ar fi comis aceste fapte. Urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. El a fost reţinut pentru 24 de ore", a declarat ieri dimineaţă Codrin Gavra, procurorul care anchetează acest caz. Câteva ore mai târziu, acesta a afirmat însă că bărbatul va fi judecat în stare de libertate. „Judecătorii de la Tribunalul Arad au decis lăsarea lui în libertate. Se va con