Sâmbătă şi duminică la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” părintele Avram Stanca, ctitorul acestui sfânt locaş ortodox, a fost comemorat cu ocazia trecerii a 170 de ani de la naşterea sa.
Sâmbătă, începând cu orele 11:00 parohul bisericii, părintele Mihai Muntean, a ţinut un parastas pentru pomenirea părintelui Avram Stanca şi a soţiei sale Ioana, în prezenţa enoriaşilor şi a unui grup de elevi de clasa a III-a de la Şcoala Gimnazială „Avram Stanca” Petroşani, îndrumaţi de doamna învăţătoare Nicoleta Silvăşan, grupul fiind însoţit şi de directorul instituţiei, Robert Humel.
Au mai fost prezenţi la comemorarea părintelui Avram Stanca şi o serie de invitaţi, printre care şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, sau Ovidiu Rizopol, vicepreşedintele Asociaţiei Ecologice „Petro Aqua” Petroşani.
„Întrucât în Ajunul Crăciunului de anul acesta se împlinesc 170 de ani de la naşterea ctitorului bisericii noastre, ridicată în anul 1900, nu puteam lăsa să treacă acest moment. A ne aduce aminte de părintele Avram Stanca, cel care a avut un rol decisiv şi la înfiinţarea primei şcoli româneşti din Petroşani, în anul 1877, este pentru noi, urmaşii săi, o datorie de onoare. De aceea am ţinut să facem cuvenita cinstire după datina noastră creştinească şi pur românească. Aşa că azi am săvârşit parastasul pentru pomenirea părintelui Avram şi a vrednicei preotese Ioana, o femeie deosebită care a fost numită, pe bună dreptate, de către istoricul Nicolae Iorga, doamna Văii Jiului. Duminică, la încheierea Sfintei Liturghii, vom vorbi împreună cu enoriaşii şi cu ceilalţi invitaţi despre personalitatea părintelui Avram Stanca, despre ce a însemnat el pentru comunitatea noastră, despre munca lui şi ce a lăsat în urmă. Fiind în pragul Crăciunului, cu această ocazie vom şi colinda împreună cu copiii din Petroşani, chiar de la şcoala ce-i poartă numele