Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit, miercuri, că Traian Băsescu trebuie sancţionat pentru că a numit-o pe jurnalista Andreea Pană, într-o conversaţie privată, "ţigancă împuţită". Membrii Consiliului consideră sintagma discriminatorie şi i-au dat preşedintelui un avertisment.
În ceea ce priveşte apelativul "păsărică", Consiliul a decis cu 7 voturi pentru şi 2 împotrivă să nu-l sancţioneze pe Traian Băsescu, dar a precizat că limbajul folosit nu este adecvat.
Decizia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată de ambele părţi în instanţă.
Aceasta nu este prima sancţiune aplicată unui demnitar. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat cu avertisment şi pe senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor care a adresat jigniri comunităţii homosexualilor din România. De asemenea, preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban, a fost avertizat de Consiliu pentru afirmaţii misogine adresate unor femei din viaţa politică.
Audieri la Consiliul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Preşedintele Traian Băsescu a fost reprezentat la audieri de consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu şi de avocatul Cristian Ene. Ştefan Deaconu a precizat, miercuri, că a depus o declaraţie redactată de Traian Băsescu.
"Cu toţii dorim să avem o viaţă privată, nu ne-ar conveni ca informaţiile din viaţa privată să devină publice", a susţinut Cristian Ene.
Audierile au durat puţin peste o oră. Pe holurile instituţiei au fost prezenţi şi reprezentanţi ai comunităţii romilor, care nu au putut participa la şedinţă.
Audierile au fost stabilite după ce Organizaţia Romani Criss a sesizat Consiliul pentru că preşedintele, într-o discuţie cu soţia sa, a catalogat-o pe ziaristă folosind o sintagmă ofensatoare la adresa minorităţii rome (ţiganc