Războiul din Libia a provocat noi tensiuni între România şi Bulgaria, pe de o parte, şi Franţa, de cealaltă parte. De trei zile, singura reacţie oficială a Bucureştiului faţă de decizia Consiliului de Securitate al ONU de a permite atacarea Libiei a venit din partea laconicului ministru român de externe Teodor Baconschi: "Suntem pe recepţie", "vom vedea dacă participăm", "vom vedea sub ce formă participăm".
În alte capitale, reacţia a mai fost rapidă. Sofia a spus că nu participă, aşa cum s-a spus şi de la Budapesta şi Praga. Sunt acelaşi capitale care, în 2003, alături de altele din estul Europei, între care şi Bucureştiul, au susţinut deschis intervenţia americană în Irak, lucru ce a provocat mânia fostului preşedinte francez Jaques Chirac ("România a pierdut o bună oportunitate de a tăcea"). Acum succesorul lui Chirac, Nicolas Sarkozy, este cel care a anunţat războiul, în vreme ce avioanele franceze se aflau deasupra Libiei.
De ce tace Bucureştiul? Nu există poziţii oficiale (probabil că nici nu vor exista) care să indice că reţinerea ar fi datorată faptului că Franţa a preluat iniţiativa atacării Libiei. Dar există altele care confirmă disputa dintre preşedintele român Traian Băsescu şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy la Consiliul European din urmă cu 10 zile - summit care a examinat oportunitatea intervenţiei militare a UE în Libia. Sarkozy a susţinut această intervenţie, iar Traian Băsescu şi Boris Borisov, premierul Bulgariei, au respins-o. De ce?
Pentru bulgari situaţia este limpede: cei din Consiliul Naţional de Tranziţie (opoziţia libiană care luptă împotriva lui Gadhafi) sunt nişte ticăloşi care au torturat medicii condamnaţi anii trecuţi la Tripoli pentru o vină niciodată dovedită: ar fi infectat cu SIDA, în mod voluntar, sute de copii libieni. Acest lucru l-a susţinut Borisov, iar Băsescu l-a spriji
