Cum am transmis marţi seara o dată cu sfîrşitul partidei, nu m-am lămurit de ce publicul, trup şi suflet lîngă Raţ et Comp. pînă atunci, a huiduit copios la final. Am aflat de pe blog că asistenţa a dezaprobat zgomotos calitatea gazonului şi repetatele trageri de timp ale echipei noastre.
Din păcate, suprafaţa de joc s-a prezentat lamentabil. Au sărit din ea bucăţi întregi ca aşchiile dintr-un copac tăiat cu barda. Regretul e cu atît mai mare cu cît s-a reuşit construirea unui stadion ultramodern fără ca lucrurile să fie, în stil dîmboviţean, duse pînă la capăt! Înţeleg că Primăria Capitalei, proprietarul Arenei Naţionale, încă nu i-a achitat firmei lui Adrian Oprişan suma de 200.000 de euro, preţul gazonului adus din Italia, ba şi că nici n-ar intenţiona s-o mai plătească. Ar avea destule motive. Trebuie să ne mirăm însă, ba şi să ne întrebăm, ce a determinat Primăria să lucreze cu un partener care s-a făcut de rîs în 2003, cînd i-a obligat pe “tricolori” să joace cu danezii, şi să piardă, pe o “plajă”?! Se cuvine deschisă urgent o anchetă, iar cei implicaţi traşi la răspundere. Ei fiind vinovaţi, printre altele, şi de accidentările de ultim moment ale lui Săpunaru şi C. Lazăr.
Scriind despre teren, Didier Braun folosea în l’Equipe o comparaţie sugestivă: “e ca şi cînd sala unei Opere ar fi dotată cu o acustică de bîlci!”. Altminteri, Piţurcă a declarat că gazonul prost i-a oprit pe elevii lui să atace. N-aş spune, el i-a dezavantajat în primul rînd pe “cocoşi”. Dacă iarba îi ajută să paseze pe fotbaliştii mai tehnici, care au fost francezii, atunci mai degrabă aceştia ar fi avut motive să se plîngă. De presupus însă că nu s-au ambalat în ideea că scorul alb le-a convenit. Practic, le-a asigurat calificarea la Euro 2012.
Să nu ne imaginăm că oaspeţii n-au urmărit să învingă spre a încheia socotelile chiar de la Bucureşti. I-a împiedicat însă repl