Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autobuzele RAT, pericol de moarte

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 decembrie 2012 ·

Problemele financiare nu au permis RAT Craiova să-şi doteze mijloacele de transport în comun cu cauciucuri potrivite sezonului

La Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova, iarna e ca vara. Cel puţin în privinţa cauciucurilor.

„Autobuzele noastre nu sunt echipate cu cauciucuri de iarnă. Pentru asta ne-ar trebui vreo 600.000 de lei şi nu avem această sumă. Cetăţenii au dreptul la un transport civilizat, dar pot eu să le ofer asta dacă în bugetele care au fost făcute nu au fost asigurate nici măcar salariile angajaţilor până în luna decembrie?“, a explicat Alin Goga, directorul general al RAT Craiova, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Primăria Craiova, tocmai pe problema crizei financiare cu care se confruntă regia de transport local.

Datoriile de sub preş

Potrivit lui Goga, situaţia financiară precară a RAT s-a dovedit mai rea decât la prima vedere, acuzând fosta conducere a instituţiei că ar fi măsluit documentele financiare ale firmei pentru ca aceasta să arate mai frumos ca în realitate.

„Credeam că avem o pierdere de 5,8 milioane la nivelul anului trecut, dar, după ce m-am lămurit în privinţa situaţiei financiare, pot să spun că pierderea era, de fapt, de peste 10 milioane de lei şi că înregistrările care au fost înaintate la Finanţe în această privinţă nu au fost tocmai corecte, ca să nu spun altfel. Iar datoriile noastre nu erau de 24 de milioane, cum ştiam, ci de 39 de milioane de lei. E vorba de datorii către furnizori, către bugetul de stat şi cel de asigurări sociale, către bugetul local, către Compania de Apă şi Salubritate. Sunt datorii neplătite, în unele cazuri din anii 2009 - 2010. La Salubritate, spre exemplu, ultima factură plătită a fost în 10.02.2009. La Transenergo, cei care îmi furnizează energia electrică pentru tramvai, am avut notificare de deconectare, nemaifiind plătiţi din februarie. Către aceştia, d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 53 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 55 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Rareș Bogdan, despre ancheta „Cartelul din Carpați”: „Dacă nu fugi de presă, poți să întorci, poți să faci jujitsu”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu ancheta jurnalistică privind averea primului din Sinaia, Vlad Oprea, că „dacă eşti suficient de inteligent şi vor

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 36 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

VIDEO Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

G4Media acum 7 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League, transmite News.ro. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 6 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°