În vâltorile din Orientul Mijlociu, China caută doar să nu-şi strice relaţia cu vreunul dintre statele arabe ori cu statul evreu. Fără vreun mesaj politic clar, Beijingul nu face decât să-şi apere interesele economice, dar iese câştigat din această afacere? Jurnalistul italian Francesco Sisci a dat câteva răspunsuri pentru FP România.
Cum îşi percepea China poziţia în Orientul Mijlociu înainte de Primăvara Arabă? Ce intenţii avea şi cum s-au schimbat acestea după revoltele din regiune? Au afectat relaţia Chinei cu regiunea?
Aceasta este o chestiune esenţială. Guvernului chinez, înainte de Primăvara Arabă, îi convenea să îşi dezvolte o politică precaută cu Orientul Mijlociu şi cu Israel, ţară cu care China şi-a dezvoltat nişte relaţii foarte bune în ultimii 20 de ani. Primăvara Arabă a schimbat complet acest scenariu, deoarece oferă un model de schimbare, de revoltă populară, care pare să poată schimba şi China aşa cum a schimbat Egiptul sau Tunisia.
Pe de altă parte, mai există un factor esenţial: Primăvara Arabă a arătat chinezilor că poate exista schimbare şi fără un obiectiv precis. Aşa cum nu a fost clar ce urma să rezulte după căderea lui Mubarak în Egipt sau a lui Gaddafi în Libia, nu este clar ce se va întâmpla în Siria după căderea regimului lui Bashar al-Assad. Această schimbare fără un obiectiv precis sperie China, deoarece este ceva care schimbă vechiul echilibru politic orice ar însemna asta. De fapt, în această situaţie, politica chineză se aseamănă cu cea israeliană, deoarece nici statul evreu nu este foarte încântat de Primăvara Arabă sau de Revoluţia de Iasomie.
De fapt asta este ceea ce interesează China cel mai mult: echilibrul politic. Acesta s-a schimbat acum şi se pot observa deja tensiuni între Israel şi Egipt - şi, poate, în câteva săptămâni sau luni, vor creşte şi tensiunile dintre Israel şi Siria. Vedem
