Vineri, 24 noiembrie 2000

Formez ca de obicei 2111051 numărând în gând cifrele de unu. După câteva secunde sunt întâmpinat de binecunoscutul „Alo", rostit cu timbru grav, în pronunţie franţuzească. Apoi, după ce îmi aude vocea, nelipsita exclamaţie de bucurie. Ritualul este acelaşi de vreo opt ani, de când vorbim cu oarecare consecvenţă. De această dată, convorbirea are pentru mine un caracter cu totul special. In dimineaţa următoare, sâmbătă 25 noiembrie, urmează să fie lansat la Târgul de carte „Gaudeamus" volumul meu de debut, Proza românească a anilor '90. Iar cel desemnat cu multe săptămâni înainte să prezinte cartea este el, Alexandru Paleologu. Il simt dintr-o dată codindu-se, ca şi cum ar vrea să dea înapoi. Il înţeleg. Imi imaginez că un om de notorietatea sa regretă, poate, faptul că a acceptat prea uşor să vorbească în public despre cartea unui bun partener de conversaţii, dar, totuşi, debutant în literatura propriu-zisă. Aproape că îmi iau gândul de la lansare. Imi pune însă o întrebare care mă lasă fără cuvinte: „Eşti sigur că vrei ca eu să vorbesc mâine la lansare?" Apoi, înainte de a apuca să spun ceva îşi răspunde singur: „N-aş vrea să te simţi jenat de prezenţa mea şi să insişti să vin doar pentru că aşa am stabilit înainte. Pentru mulţi eu nu mai sunt o persoană onorabilă". Dintr-o dată pricep sensul conversaţiei. Cu doar o zi înainte, pe 23 noiembrie explodase marea bombă. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii dăduse publicităţii, în premieră, o listă a candidaţilor în alegerile parlamentare de la 26 noiembrie, care colaboraseră cu fosta Securitate. Erau grupaţi pe trei categorii: 1. categoria „poliţie politică"; 2. colaboratori nedovediţi; 3. securişiti activi; El, Alexandru Paleologu era în categoria cea mai blamată, a celor „dovediţi" a fi făcut poliţie politică. Nu mă gândisem nicio secundă la acest aspect