“În anul 1989 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră care urmărea să transmită un set de mesaje cu „încadrare juridică”: Ceauşescu ar deţine bomba atomică, Ceauşescu intenţionează să atace Ungaria, Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid. Ceauşescu, un dictator dement şi periculos care călca în picioare toate principiile fundamentale ale ONU. Set identic de acuzaţii cu cele aduse lui Saddam Hussein”, scrie George Damian pe blogul său (linc), într-un articol în care comentează ultima carte a lui Larry Watts “Cei dintîi vor fi cei din urmă. România şi sfîrşitul Războiului Rece”.

Saddam Hussein este exemplul tipic de dictator care a fost răsturnat de la putere nu de propriul popor, ci de o intervenţie militară străină. Ani întregi înaintea invaziei Iracului, a fost acuzat că are arme de distrugere în masă. A fost un adevărat circ cu încercările inspectorilor ONU de a verifica acuzaţiile şi refuzul lui Saddam de a-i lăsa să verifice. Totodată, este cunoscut că Saddam a folosit arme chimice împotriva minorităţii curde din Nordul ţării, omorînd mii de persoane şi că era agresiv cu vecinii, atacînd Iranul şi apoi Kuweitul. Din cele 3 acuzaţii principale împotriva lui Saddam (deţinere de arme de distrugere în masă, atacarea vecinilor şi masacrarea unei minorităţi etnice), 2 au fost corecte, doar cea legată de armele de distrugere în masă s-a dovedit falsă.

Compararea lui Nicolae Ceauşescu cu Saddam Hussein are scopul de a răspîndi în opinia publică românească teoria dragă ceauşiştilor – că Ceauşescu, ca şi Saddam Hussein, a fost răsturnat de o intervenţie străină. Există însă diferenţe majore între aceste 2 cazuri.

Zvonurile despre posibila bombă atomică românească le-a lansat însuşi Ceauşescu, la întîlnirea cu Karoly Grosz de la Arad, din 1988. Documentul pe care însuşi George Damian îl invocă (linc) – un studiu al Europei