Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de ani de luptă pentru copii

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 decembrie 2010 ·

De 20 de ani, Organizaţia Salvaţi Copiii România încearcă să ofere copiilor defavorizaţi un viitor mai bun. Preşedintele organizaţiei, Gabriela Alexandrescu, a povestit pentru românialiberă.ro cât de grea este lupta contra sărăciei şi indiferenţei în ţara noastră.

Cât de gravă este situaţia copiilor defavorizaţi din România?

G.A.: Unul din trei copii din Romania, adică 33%, trăieşte sub limita sărăciei, ceea ce are grave repercusiuni asupra dezvoltării psiho-sociale. Potrivit datelor Eurostat făcute publice în luna ianuarie a acestui an, ţara noastră este pe primul loc din Europa în ceea ce priveşte procentul minorilor care trăiesc la limita subzistenţei.

În contextul social actual, când criza economică a luat deja proporţii alarmante, situaţia acestor copii a devenit nu gravă, ci critică. De aceea, programele Salvaţi Copiii se axează pe îmbunătăţirea stării de sănătate a mamei şi copilului, reducerea mortalităţii infantile (cea mai mare din ţările UE), creşterea accesului copiilor la educaţie, protecţia copilului împotriva violenţei, dar şi pe îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu.

Sunteţi de părere că statul se implică suficient în sprijinirea acestor copii?

G.A.: Niciodată statul nu se va implica suficient în sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, dar el trebuie măcar să asigure cadrul legal util şi transparent care să permită implicarea societăţii civile. Şi, mai ales în condiţii economice precare, cum sunt cele cu care ne confruntăm acum, statul trebuie să dezvolte politici sociale de protecţie a copiilor cărora le sunt încălcate drepturi elementare, cum ar accesul la educaţie.

Salvaţi Copiii România are un dialog continuu cu instituţiile statului implicate în problematica copiilor şi, încet, încet, am făcut câteva progrese care fac diferenţa în viaţa copiilor, cum ar fi legea contra violenţe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 40 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°